Articolul 198Încăierarea
(1) Participarea la o încăierare se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (la 24-07-2023, Alineatul (1), Articolul 198, Capitolul II, Titlul I, Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 5., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 248 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 21 iulie 2023 ) (2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane și nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepția victimei, care răspunde potrivit alin. (1) . (3) Când prin fapta săvârșită în condițiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. (4) Nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale sau care a încercat să-i despartă pe alții. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie
Codul Penal (Legea 286/2009). Text cu caracter informativ. Verifică forma oficială și actualitatea normei pe legislatie.just.ro. Sursă: legislatie.just.ro ↗




