Articolul 279Ultrajul judiciar
(1) Amenințarea, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârșite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate. (la 24-07-2023, Alineatul (1), Articolul 279, Titlul IV, Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 9., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 248 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 21 iulie 2023 ) (2) Săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate. (la 24-07-2023, Alineatul (2), Articolul 279, Titlul IV, Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 9., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 248 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 21 iulie 2023 ) (3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele comise în condițiile alin. (2) , dacă privesc un membru de familie al judecătorului sau al procurorului. (4) Dispozițiile alin. (1)- (3) se aplică în mod corespunzător și faptelor comise împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
Codul Penal (Legea 286/2009). Text cu caracter informativ. Verifică forma oficială și actualitatea normei pe legislatie.just.ro. Sursă: legislatie.just.ro ↗




