Articolul 196Cauzele de nulitate
Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanța judecătorească numai atunci când: a) lipsește actul de înființare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situațiile anume prevăzute de lege; b) toți fondatorii sau asociații au fost, potrivit legii, incapabili, la data înființării persoanei juridice; c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri; d) lipsește autorizația administrativă necesară pentru înființarea acesteia; e) actul de înființare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate; f) actul de înființare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaților ori capitalul social subscris și vărsat; g) s-au încălcat dispozițiile legale privind patrimoniul inițial sau capitalul social minim, subscris și vărsat; h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociați prevăzut de lege; i) au fost nesocotite alte dispoziții legale imperative prevăzute sub sancțiunea nulității actului de înființare a persoanei juridice. Nerespectarea dispozițiilor alin. (1) lit. a), c)-g) se sancționează cu nulitatea absolută.
Codul Civil (Legea 287/2009). Text cu caracter informativ. Verifică forma oficială și actualitatea normei pe legislatie.just.ro. Sursă: legislatie.just.ro ↗





