CULISELE PRIVATIZĂRII: CUM S-AU VÂNDUT FABRICILE ROMÂNEȘTI

Cerasela Barboni: au fost niște intervenții politice, să spunem, pentru ca ARO să intre în investitorul, până la urmă, nu cred că a înțeles exact cum funcționează lucrurile în

Lucian: ca investitor mă gândesc că în momentul prima privatizării, când au ajuns acolo să vadă fizic cu ochilor ce cumpără, erau niște hale de răpânate cu niște ruginituri

Cerasela Barboni: Mă, eu am un capital social acum de vreo 2 milioane de euro sau lei, nu mai țin minte, nu că atunci nu era euro, vreo 2 milioane de ceva. Zice și mai am 4 scaune și un birou. Și ăsta trebuie să-l vând.

Lucian: Ha ha ha ha ha! Oamenii din consiliile de administratie, pana la urma, se joaca cu banii statului, sa zic asa, administreaza banii statului si pana la urma, daca semneaza acolo ceva gresit sau care nu aduce mai mult banii companiei Ce se poate intampla?

Cerasela Barboni: Lucru pe care aș vrea să-l știe toată România despre domeniul juridic... Nu, haide să spunem despre sistemul juridic. Sistemul înseamnă instanțele nu sunt ca afară și nu sunt ca în filme.

Lucian: Bine venit la podcast-ul Legea pe Șleau. Sunt Lucian Popescu și de 2 ani implic tehnologia în domeniul juridic. Astăzi avem o invitată care are peste 26 de ani în domeniul juridic și cu un trecut pe care puține avocați îl au. A vazut Romania din interior, sa spun asa, iar mai apoi si din exterior ca si avocat. acum versus în 2008 în ochii dumneavoastră?

Cerasela Barboni: E greu de povestit. Avocatura în 2008 arata bine pentru că eu eram tânără. Din punct de vedere legal, însă aș putea să spun că sunt multe... S-au întâmplat totuși multe în domeniul juridic, și ar fi de preferat cumva să fiu tânără în 2026 și să practic avocatura. Lucrurile stăteau pe vremea aceea mult mai stresant, solicitant. Ne duceam la instanță la ora 8, toată lumea se ducea la instanță la ora 8 și putea să iasă undeva la ora 12 noapte, în funcție de cât de lungă era ședința. Adeseori stăteam pe holurile instanțelor de judecată doar pentru a intra 10 minute, un sfert de oră cel mult, în discuție cu un judecător mult prea ocupat, ca să aibă timp să studieze sau să ne asculte cu mult interes.

Lucian: Nu,

Cerasela Barboni: încât spiciu avocatului nu are foarte mare impact asupra judecătorului. va trebui să-l concentreze cât mai mult astfel încât să nu piardă

Lucian: Din ce ați povestit, ce am înțeles eu, e că până la urmă e o problemă de sistem în sine și nu e vina nimănui. Atât judecătorii sunt foarte încărcați cât până la urmă și avocații sunt la fel.

Cerasela Barboni: Sigur, sigur. O degrevare a judecătorilor de cazuri, mă rog, ar însemna pentru toată lumea un câștig și, în primul rând, pentru justiția abil, pentru oamenii care aparează la justiție.

Lucian: Mm-hm. Exact, chiar discutam asta în trecut. Eu și judecătorul ăla, până la urmă, nu poate citi o cameră de dosare într-o săptămână sau cum depinde de la situație de la situație. Înainte să activați ca și avocat, ați lucrat la Avas. E vorba de autoritatea pentru valorificare activelor statului nostru, statul român. Cum am spus la început, ați văzut foarte multe lucruri de la interior în momentul în care se întâmplau privatizările în România, când se vindeau fabrici, când se gestionau creanțele bancare ale statului. Ce ați învățat acolo despre cum funcționează România și ce ați luat cu dumneavoastră mai departe în avocatura privată?

Cerasela Barboni: În primul rând, AVAS-ul a fost un continuator al FPS-ului. Sigur că au fost foarte multe controverse cu privire la privatizările efectuate și de FPS ulterior de AVAS. Multe dintre aceste privatizări au avut o implicare politică. Altele... au avut o strategie mai degrabă de menținere a oamenilor, a muncitorilor, lucrătorilor din fabricile respective, pe o perioadă mai lungă de timp, mutând problemele menegeriale al statului de la stat la privat. Ce am învățat în Avast am învățat în primul și în primul rând modalitatea în care negociezi. A fost o experiență extrem de bună la capitolul ăsta pentru că din poziția de jurist a trebuit să mă pun în poziția celui care ia decizii. Și în felul acesta, într-un business, În cariera mea ulterioară, pe zona comercială, m-a ajutat foarte mult. În sensul că există din păcate o zicală care se numește... care leagă faptul de... leagă avocații de omorâtul business-ului. Avocatul e în stare să-ți omore business-ul. E, asta este un lucru uneori real. Da, uneori real. Și... Lucrul pe care l-am învățat a fost negocierea. Negocierea din perspectiva din ambele părți ale mesei. Am învățat de asemenea faptul corelarea dintre, în cadrul sistemului, dintre partea scrisă, să zicem, contracte, nu știu... caietă de sarcin și așa mai departe și realitatea efectivă. Pentru că anumite privatizări, de exemplu, care au fost făcute, au fost făcute fără să țină cont de realitatea existentă, de realitatea din teren. Ele au fost negociate, să zicem, fabricile au fost negociate, însă... Negocierea a fost făcută la un alt nivel, pe altă scară, să zicem. Și diferența asta între realitate și partea juridică efectivă a creat multe probleme în societate cu referire la privatizările mari. S-au atot povestit că ne-am vândut țara pe zero lei sau pe bani puțini. Fără ca oamenii de fapt să știe că în spatele unor privatizeri pe un dolar sau pe, nu știu, 100 de mii de dolari, au existat de fapt milioane de dolari datorie pe care cel care le-a cumpărat respectiv a societate a trebuit să le însușască. să le accepte. Au existat sigur și ajutoare din partea statului, în sensul că unele dintre ele au fost, unele dintre datoria au fost terse, sau au fost diminuate, sau au intrat în capitalul social. Numai că greul a rămas până la urmă pe cumpărător, pe cel care a preluat de cele mai multe ori

Lucian: În sensul că unele dintre ele au pus... Nu,

Cerasela Barboni: o societate comercială cu multe datorii, cu foarte puține echipamente și cu mulți oameni pe care a trebuit să îi păstreze o perioadă de vreme. Modalitatea de eficientizare a societății s-a transferat dintr-o dată de la stat către privat.

Lucian: Nu, nu,

Cerasela Barboni: că unele privatizări au fost făcute cu dedicație. Asta este un lucru pe care presa îl știe. la dezbătut, altele însă au fost făcute chiar în ideea de a salva ceva din societatea respectivă, din societatea comercială respectivă, pentru că statul în general este un prost manager și punct. Cam asta este. Am învățat multe lucruri acolo, într-adevăr, au fost și privatizări foarte grele. Republica a fost să zicem una dintre ele, nu știu dacă voi stăți tineri, Republica A a fost o societate bucureșteană,

Lucian: Nu, nu,

Cerasela Barboni: mă rog, care s-a pliat pe una dintre societățile MALACSA, adică cu foarte mult impact în zona asta metalurgică. De asemenea, a fost îndexgalați.

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** Silexul a fost cumpărat și este rămas într-o oarecare privatizare. A fost o nedoară a reișița. Mulțime din combinatele siderurgice care au fost cumpărate parțial pentru a fi utilizate de către cumpărători, dar parțial pentru a le scoate din joc de pe piața mare.

Lucian: Chiar aici am văzut recent o documentație, să spun așa, și mi-ați străinit foarte mult interesul. E vorba de un context inclusiv geopolitic, mai mare decât doar în România, în care cumva actori străini falimentau intenționat anumite companii românești prin tot procesul ăsta. Cum am spus, e un univers întreg pe care il descoperi chiar acum împreună cu dumneavoastră și, iar, revenind puțin la ce-ați spus anterior, empatezez total cu ideea în care statul sau centrul e foarte mult deconectat de ce se întâmplă în realitate și, cum ați spus, pe masa negocierilor acolo nu cred că era deloc în subiectul de discuție ce o să facă oamenii aia dacă o să fie dați afară. erau cu totul alte...

Cerasela Barboni: Aici te-aș contrazice, pentru că pe vremea când eu eram la avas, regimul, să zicem, politic, era de factură socială. Ok, deci au venit cumva de sus în jos, adică din zona politică către zona administrativă, niște tipare de contracte care să... facă în așa fel, sau mă rog, să fie impuse mai degrabă decât negociate, să fie impuse investitorilor ca să mențină cât mai mulți oameni. Și, în un anume sens, acum nu vreau să vorbesc din punct de vedere politic, dar din punct de vedere social, lucrul ăsta avea sens, pentru că orașele, micile orașe care erau arondate fabricilor...

**Mm-hmm.

Cerasela Barboni:** ce urmăru ar fi privatizate, depindeau complet de ele și o venire bruscă, o degajare bruscă în societate a unor șomeri ar fi fost de nedorit. Din păcate lucrul ăsta s-a întâmplat, știți, s-a întâmplat de multe ori. Chiar dacă, la un moment dat la negocieri, Puteai să discuți cu investitorul care te întreba foarte simplu. De ce? Eu n-am nevoie de atâția oameni. Eu ca să eficiențez această fabrică, am nevoie să n-am 100.000 de TESA, TESA însemna personal auxiliar, personal superior auxiliar, și, nu știu, 50.000 de muncitori. Este debalansat. Am nevoie de, nu știu, 10 %

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** de sa ași restul muncitori. Calificați, dacă să poate. E, ori noi încercăm să îi impunem, știți ca la piață, îmi iei un chil de roșii frumoase, dar mai ai pe lângă el și niște geancuri din partea elaltă. Deci asta era, era o negociere, era o negociere dură la capitolul ăsta și sigur că ea se reflecta normal în prețuri.

**Exact.

Cerasela Barboni:** Da? După cum pun să iei 100 000 de oameni? Sigur. Lași prețul mai jos. Nu există altă posibilitate. Așa că nu trebuie să ne plângem după aia.

Lucian: O să fie... Exact, și... Cum a... Cum ați spus și dumneavoastră, statul nu e un manager bun. Asta vedem în toată lumea până la urmă și statele care s-au dezvoltat cred că au înțeles asta mai bine decât noi. Pentru un privat încerc să mă pun și în pielea lui care e de bună credință, chiar vrea să investească, să privatizeze, să ofere locuri de muncă și să se dezvolte.

Cerasela Barboni: E bine.

Lucian: Nu face sens pe hârtie, pur și simplu matematic nu ies calculele dacă i impun anumite condiții, cum ați spus și noi care vin de sus, să zic așa. Se pune presiune pe funcționarii care întocminezc toată documentația pentru privatizare în spre o anumită direcție, să zic așa.

Cerasela Barboni: Da, se punea. Sigur că lucrurile veneau cumva setate de undeva de sus. Adică marja de negocierea noastră ca funcționari, să zicem, era destul de mică. Trebuia să te încadrezi între și între. Însă, în timpul negocierilor, lucrurile nu puteau fi impuse pur și simplu.

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** Mai ales că unele societăți veneau cu atât de puține oferte, așa de puține oferte, zicem, încât era extrem de greu să jonglezi cu investitorul să îi împui toate lucrurile astea stabilite deja de sus în miei, 100 de mii de oameni, în miei niște... Nu știu, și îți mai dai și prețul ăsta. Astfel încât, cumva, îți asuma niște riscuri. Adică trebuia să cedezi totuși în fața investitorului ca să nu plece, în primul rând. Pentru că nu erau foarte mulți dornici să intre la privatizare, ștind foarte bine care este legătura spate pe de o parte și ulterioară pe de altă parte. Pentru că...

Lucian: Din spate.

Cerasela Barboni: Privatizările erau și ele monitorizate timp de o perioadă lungă de timp, 3-5 ani. Existau niște... În post privatizare, statul intra din nou să îți monitorizeze îndeplinirea contractelor. Mulțumim de privatizări au ieșuat exact în perioada asta de post privatizare, altele... Dumnezeu cu

Lucian: Mhm. Se vorbește foarte mult de funcționari corrupti sau funcționari care nu știu, nu lucrează, nu sunt eficienți etc. Dar viziunea mea e că de foarte multe ori sunt și ei niște victime pentru că sunt presate și la rândul lor de mai departe și ei nu au un control să meargă pentru că până la urmă seara trebuie să pună și ei o pâine pe masă. și toate se sparg în capul lor dar nu cred că ei sunt ei sunt doar zona tampon dar cum să spun? cum ați spus și dumneavoastră ca și funcționar ca și jurist care merge la o negociere cred că erau foarte multe nonsensuri când primeați niște direcții până și dumneavoastră vă venea să râdeți să spun așa ce trebuie să spuneți investitorului nu mai zic de investitor care cred că ce să mai vorbim? Puteți să-mi spuneți un caz controversat la care ați luat parte și poate presa a împachetat puțin diferit adevărul?

Cerasela Barboni: Da, bine, este un caz la care am participat, într-adevăr, este vorba de ARO Câmpulung care a creat destul de multe valuri în presă, care... să zicem, a creat și o controversă privind conflictul de interese în ce mă privește, pentru că am participat și la privatizare și apoi, după ce am plecat din Avas, am fost în colaborare, am colaborat cu investitorul american de la ARO Câmpulung. Acum eu nu o să vorbez despre acest conflict de interese, însă am să vă spun că în spatele, sau mă rog, această privatizare a fost extrem de complicată. Pe de o parte pentru că investitorul în sine m-a încercat să intre în privatizare sub altă formă, să intre în privatizarea... pe de altă parte, atunci eram în perioada de achis comunitar, și anume, Bruselul era cel care încerca să ne stabilească care sunt, sau limita ajutoarelor pe care le poate da statul către societățile comerciale. Și atunci statul era obligat cumva să selecteze niște societăți comerciale cărora sălise de ajutoare care erau aprobate de către Bruxelles și altele care să intre în faliment. Ori, ARO era deja fuse să scoasă odată din faliment, tocmai pentru privatizare. Ea era de fapt pe lista societăților care urmau să fie falimentare. M-aroc, aici a fost o... au fost niște intervenții politice, să spunem, pentru ca ARO să intre în Și, până la urmă, la privatizarea a participat o societate comercială din America care avea în spate foarte mulți dealerii. Dealeri de mașini care erau interesați în apariția unei noi unui nou Aro, care s-ar fi numit Crosslander, masină care a și apărut la un moment dat, dar din păcate, din cauza falimentului, a mai fost valorificată pe piață. Deci Aro a fost o poveste extrem de lungă și de controversată, cu multe implicații politice, recunosc, cu multe

Lucian: Nu, Nu,

Cerasela Barboni: presiuni politice, până la urmă, falimentul acestei societă s-a datorat, dacă vreți, intervenției statului după privatizare și, într-adevăr, unui management sau, hai să spunem, a unui management naiv, investitorul, până la urmă, nu cred că a înțeles exact cum funcționează lucrurile în România nu a fost în stare să își impună un management de calitate în societate și nici să reorganizeze societate. A fost această combinație, într-adevăr.

Lucian: Chiar super interesant, eu din exterior, stiu ca vazusem anii trecuti, la un moment dat, chiar destul de recent, stiri cum ca s-ar scoate un model nou de Aro, chestia asta, am vazut-o si era toata asa lumea foarte pe val.

Cerasela Barboni: Nu se mai poate scoate un nou model de ARO pentru că fabrica a fost vândută. A fost vândută ulterior, mă rog, a fost licitată în faliment, a fost preluată cu totul alte lucruri, nici nu știu dacă mai existe institutul, măcar, al ARO. Cu siguranță nu se mai poate face nimic.

Lucian: Încerc să mă pun în mintea oamenilor și, cum am spus, e deja în dată sună crișei, asta cu... S-a vândut toată țara, s-a vândut toate fabricile, dar, cum am spus, empatizez cu oamenii și... Nu știu, dacă... Ei un om în vârstă de 70 de ani, care, cum am spus, a văzut toate fabricile astea în funcțiune și apoi a trecut perioada asta, așa cum... Dacă ai dat un tur prin țară, vezi doar rămășițe, să spun așa, în cele mai mari părți. Cu siguranță i-apucă o nostalgie și au de ce să... pentru că nu face sens în mintea omului de rând. Dacă funcționa și el conducea un Aro, de ce nu mai funcționează acum și atât? Mi se pare că...

Cerasela Barboni: Aș vrea să vă spună însă câteva lucruri. La începutul revoluției, la început după revoluției, imediat după revoluție, în momentul în care societățile de stat, care erau multe și de cele mai multe ori, și mă refer la fabrici, principal, la cele de producție, care erau multe și de cele mai multe ori suprapopulate, supraaglomerate, Existat o lege, legea 15 p. 1991, care a transferat societățile de stat din zona publică în zona privata statului, ca să le poată ulterior privatiza. Acuma, trebuie să înțelegeți că în anii 90, majoritatea acestor societăți era cum să spun, era complet netechnologizată sau foarte puțin tehnologizată. Echipamentele erau foarte, foarte vechi. Oamenii chiar dacă aveau calificare erau foarte mulți, pentru că programul lui Ceaușescu era ca nimeni să nu șomeze, toată lumea să muncească. Rentabilitatea acestor societăți era la pământ. Partea proastă a fost

**Mm.

Cerasela Barboni:** că privatizarea a intervenit foarte târziu. Statul a ținut aceste societăți în brațe o perioadă lungă de timp, aproape de... Fără să facă nimic cu ele, fără să aducă investitori, fără să facă retehnologizare, fără să facă o minimă, să zicem, triere a oamenilor calificați. Și sigur că în ăștia...

Lucian: Fără să facă nemii cu ele.

Cerasela Barboni: 10 ani cât au fost până au început mariile privatizări, sigur că societățile s-au dus și mai mult în cap. Este normală frustrarea oamenilor. Dar pe de altă parte, când ai ajuns în fața unui investitor și îi dai un junk, că bune, ce să facă cu el? Da?

Lucian: Exact asta era următoarea întrebare. Tu ca investitor privat, dacă vrei să faci o fabrică care să exporte, să fie competitivă la nivel european, la nivel mondial, mă gândesc că în momentul prima privatizării, când au ajuns acolo să vadă fizic cu ochilor ce cumpără, erau niște hale de răpânate cu niște ruginituri Mare parte.

**Exact.

Cerasela Barboni:** Uite, să spun o chestie. Vă dau un exemplu. Pe platforma Aro, societățile care s-au dezmembrat, multe dintre societățile astea s-au dezmembrat în societăți mai mici. Numai că fluxul de producție era integrat. Adică ele depindeau unele de altele. Și la IMGB s-a întâmplat lucrul ăsta, și la Aro s-a întâmplat și... cu siguranță și în alte societăți mari. Deci au încercat să le privatizeze pe bucățele și să zicem că au privatizat, nu știu, dar un exemplu, mă rog, un exemplu controversat, fabrica de matrițe. Până la urmă, Aro depindea de fabrica de matrițe. Chiar dacă ea unui, era fustă secumpărată de un investitor local. Fluxul tehnologic trecea prin fabrica de matrițe, nu aveam ce să face.

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** Sigur că acum investitorul ăsta mic zicea, hai să ridicăm prețul, că eu trebuie să-mi rentabilizez fabrica. Și atunci, dintr-o dată îmi creștea și întrebarea era, de ce, Doamne, iartă-mă, am mai vândut-o dacă acum trebuie să cresc la rândul meu, trebuie să cresc prețul, să plătesc mai mult, să îmi crească costurile, pentru că nu pot să trec prin altă parte decât pe acolo. Da?

**Fă-acum.

Cerasela Barboni:** Astea erau unele lucruri. În al doilea rând, caetele de sarcin care se făceau pentru vânzarea... Ce înseamnă un caet de sarcin? Înseamnă că există o descriere economică, juridică și tehnologică a respectivei fabrici pe care îi pui în brațe investitorului. Și investitorul zice, să uită și zice, o, ce frumos e aici.

**Da.

Cerasela Barboni:** Evident că ele sunt puțini bărbierite, că nu se poate altfel. Sigur că dacă-i băiat deștep să duce și vizitează, adică vede cu ochiul lui ceea ce trebuie să vadă, numai că nu îi împur spirit cea ușist. Din păcate, cu mentalitatea de atunci, vorbim acum de anii 2003-2004, cu mentalitatea rămasă cumva de pe urma lui Ceausescu, ne pregăteam în fabrică. Aveam grijă, vine investitorul, trebuie să dăm bine. Înțelegeți? Adică anumite lucruri trebuiau ascunse pur și simplu. Sincer vorbind, sau făcut privatizări, o să dau un exemplu haios. Eram la

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** un moment dat în avas. Și președintele unei comisii de privatizare, mă rog, au urcat în lift cu mine și zice, băi, am o problemă. Zic, ce problemă aveți? Zice, tu știi că a fost o greșală imensă din partea statului că la un moment dat, capitalul social al unei societăți, adică patrimoniul unei societăți, a intrat în capitalul social. Asta însemna că fiecare cui piuliță, șurub din...

**Mm.

Cerasela Barboni:** era

**Da...

Cerasela Barboni:** în capitalul social care este fix patrimoniu e mobil. Și bineînțeles că au intrat în capitalul social terenuri, terenuri care ulterior s-au vândut. Și atunci capitalul social a rămas o chestie egoală, dar s-au vândut și nu s-au înlocuit cu bani. Și a rămas o Și zice... Mă, eu am un capital social acum de vreo 2 milioane de euro sau lei, nu mai țin minte, nu că atunci nu era euro, vreo 2 milioane de ceva. Zice și mai am 4 scaune și un birou. Și ăsta trebuie să-l vând.

Lucian: Ha ha ha ha ha!

Cerasela Barboni: alea 2 milioane de euro trebuie să le transform în acțiuni, acțiuni, mă rog, să le vând.

**Mmh.

Cerasela Barboni:** Și zice și mai am un teren. Zice... Pe care l-am vândut, dar n-am majorat capitalul social cu el. Zice, cum să fac? Păi, zic, faceți în felul următor. Faceți o majorare de capital. Ești nebună cum să fac majorare de capital? Zic, faceți! Duceți-vă de la 2 milioane, la 3 milioane. Cum să mă ducă? Mai are 4 scaune și un birou, ce ai? Și am zis, după aceea, faceți reducere de capital social până la nivelul la care sunt, și o vindeți, nu aveți încotro. Înfine, asta era chestia haioasă, înțelegeți?

Lucian: Exact. Ilustrează foarte bine, again, menegerea companiilor de către stat. Și aici Iar la fel vorbeam, dacă tot discutăm chiar mi se pare un subiect foarte interesant partea asta de consilii de administrație care sunt chiar și actuale. Deci nu există nici o companie privată în lumea asta care să aibă 10 CEO, aștia, executivi, ofisări care iau decizii foarte importante până la urmă și mai sunt încă în 10 companii în alte consilii de administrație. Deci sincer să spun Asta e o chestie care să ne fie rușine cu consiliile astea de administrație.

Cerasela Barboni: pune oamenii lui, dar...

Lucian: Un moment de lui.

Cerasela Barboni: încearcă cumva să și controleze societatea, că de fapt acolo e problema, pentru că multe dintre aceste societăți, să știți, găsesc modalitatea, poate juridică, mai degrabă contabilă, de a scoate niște bani și de a finanța niște lucruri. Motivul pentru care multe dintre societățile de stat au Mulți oameni în consiliile de administrație este pentru a controla societatea cât mai mult. Acuma, ce face un om în consiliul de administrație?

Lucian: Ce era? fi curios.

Cerasela Barboni: Păi ce să facă un om în Consiliul de Administrație? În principiu trebuie să ia niște decizii. Și deciziile alea se reflectă întotdeauna în zona economică. Așa ar trebui să facă. Și anume, să spunem că vrem să mai deschidem un punct de lucru. Avem o agă, în fine, Consiliul de Administrație... fondamentează deschiderea acestui punct de lucru al fabricii și zice uite trebuie să alocăm o suprafață, un teren, o locație, niște echipamente și niște oameni acolo. Ce înseamnă asta? Înseamnă costuri. Ce costuri implică? Și atunci se votează eventual un buget în consiliul de administrație. Noi vorbim acum de consiliul de administrație mari.

**Mmhm.

Cerasela Barboni:** societățile listate sau la societățile pe acțiuni, în general. Pentru că la SRL-ul și lucrurile asta au mai simplu. Deci asta ar trebui să facă un consiliu de administrație. De asemenea, există niște obligații legale în legia, mă rog, legiul societăților comerciale sau în statutul societății sau în actele societății obligații legale date în sarcina administratorilor. Nu știu, să semneze bilanțul. Ceea ce e o răspundere foarte mare. Pentru că, în principiu, dacă ai un bilanț pe zero sau sub zero, dacă ai un bilanț pe pierdere sau dacă societatea este pe pierdere o perioadă lungă de timp, te poți trezi că cineva te bagă în faliment. Și dacă te bagă în faliment și ani și ani de zile ai semnat că bilanțul ăla s-ar putea să îți atragă și răspunderea.

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** comercială, mă rog, și ulterior sau poate chiar penală pentru falimentul societății. Deci, munga unui administrator este și nu este... Este importantă în măsura în care el chiar se implică în problemele societății și nu vine acolo doar să fie yes man. Ridice mâna.

Lucian: Ce identific eu aici? Problema principală e că nu sunt atașate la deciziile lor de business din consiliile de administrație. Ceea ce e cel mai important, factorul economic. Tu ca privat, fiecare decizie pe care o iei, o legi la bani. Corect? Dacă e pozitivă din punct de vedere financiar, o aplici, dacă nu și vezi că face rău business-ului... Poate pe termen scurt nu e pozitiv Nu o face atat ca te omori, cum sa spun Iar, la fel, aceeasi maniera, mi se pare ca Oamenii din consiliile de administratie, pana la urma, se joaca cu banii statului, sa zic asa, administreaza banii statului si pana la urma, daca semneaza acolo ceva gresit sau care nu aduce mai mult banii companiei Ce se poate intampla?

Cerasela Barboni: Păi se poate întâmpla, depinde cine la putere. Da, este o problemă. În primul rând că mulți dintre cei care accesează funcțiile astea de conducere ale unor companii de stat nu au, cum să spun, nu au...

Lucian: Da, iar...

Cerasela Barboni: Nuau mentalitatea privatului. In primul rand, ca privatul a alocat niste bani, bani ai lui, o resursa a lui. Resursa statului este o chestiune difuza. E o problema care apar tinut tuturor si nimanui. Vorbim despre resursele statului pe care nu le cunoastem foarte bine. și le gestionăm în condițiile în care putem și noi. Cam așa se pune problema. Nu suntem implicați sau, mă rog, nu avem... Pentru că nu avem un câștig direct din povestea asta.

**Exact

Cerasela Barboni:** Au existat la un moment dat niște încercări de acolo interesa managerii, dându-le un procent pe contractele de management, dându-le un oarecare procent în plus la salarii pentru a face performanță. Dar criteriile pe care le aveau acolo trecute în contractele alea de management, Erau absolut aberante, absolut nu aberante. Erau extrem de abstracte. Nimic concret. Dom'le, mi-a dus si mie o cifra de afaceri de la atata la atata. Daca... De la 10 zile sau 10 luni, la...

Lucian: Indicator de performanță, clar.

Cerasela Barboni: 5 zile. Adică niște lucruri care să se vadă clar. Da? Și te ajut pe de altă parte, adică dacă vrei să faci asta, eu trebuie să te și ajut, adică să investesc în tine. Lucrurile astea nu s-au întâmplat. Sunt niște criterii laxe și cumva să performeze. Ceva de genul hai să performăm ca să performăm. Înțelegeți? Exact așa. Andică!

Lucian: Chiar voiam sa intreb, a mi-a sarit acum o minte, cum ajungi intr-un cosirul de administratie? De pui in CV sau e un concurs?

Cerasela Barboni: Lasat?

Lucian: Da. Chiar nu stiu. ⁓ aici numit.

Cerasela Barboni: Când te de rând, de rând. Nu, ești numit, cu siguranță. Dacă ești un fecționari, ești numit. Și, în general, ți se dă ca un bonus chestia asta. Adică ești numit de către stat pe o funcție plătită. Cum să zic? de multe ori platita prea mult, prea bine pentru ceea ce oferi.

Lucian: chiar văzusem într-un interviu, nu mai știu cine spunea treaba asta. Hai să aducem oameni din managementul privat care au performat în conducerea staturilor, să spun așa. Și se discuta cu un CEO și spunea că, păi eu fac bonusuri cu tot 500.000 pe an. Ce interes aș avea eu să vin, chiar și ministru, să mi-arunce toată lumea cu cenușă în cap și... Cum ați pus, pentru că sunt implicații politică, poate în jumătate de ani sunt dat afară și rămân fără niciun job, până la urmă. Adică oamenii din privat, care performează în privat, nu sunt neapărat interesați să intre în politică. Aici e un cer vicios. Oamenii de valoare nu vor să se bage în, scuzați, expresia, troaca cu porci.

Cerasela Barboni: Corect. Pentru că lucrurile s-au împământenit așa și pentru că n-a existat o rentabilizare a managementului până la un anumit nivel, după care să lase politicul să funcționeze. Ce spun? Asta înseamnă să nu intre zona politică peste nivelul ăsta. La un moment dat, parcă în guvernul Ceoloș... S-a pus, s-a discutat, domnule, nu mai impunem actori politici de la nivel de secretar de stat în jos sau nu, de la subsecretar sau de la director general. Ideea este ca în spatele lor să existe oameni care să fie nu numiți din punct de vedere politic, ci... oameni performanți care vină la interviuri clare să fie selectați cum trebuie și să performeze acolo, pentru că ăla-i jobul lor. Ori la noi, din păcate, în companiile de stat în care am lucrat, pot să vă spun că de la Vlădică la Oping că știți cum este, erau numiți politic, ori numiți politic, ori cu influență politică și sigur că oamenii astea nu aveau neapărat ce căuta acolo.

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** și oamenii astea au făcut și pui, între altele. Adică vă dați seama că s-a creat în timp în instituțiile de stat un sistem din ăsta de relații, deci pe horizontală, care face foarte greu de destructurat, să zicem, care e foarte greu de destructurat acum de unul care vine din privat și zice, vă dau a... Ar trebui să spună, vă dau afără pe toți! și reangajăm pe bucățele. Și am să vă spun că la una dintre societățile la care am participat, nu eram în avas la vremea respectivă, eram pur și simplu angajată la respectiva societate de stat, care într-o lună de zile de când am ajuns eu acolo s-a și privatizat. Și când a venit investitorul la noi și a zis... Mă, voi ce căutați aici? Suntesti? Nu era o societate mare, era o societate mică, dar cunoscută. Mă, voi... S-au uitat așa de lung și a zis, de ce am nevoie de nouă oameni la contabilitate? de ce am nevoie de 100 de testa care să-mi facă să-mi mute niște hârtii de colo-colo? De ce am doar 50 de muncitori în fabrică? Adică erau...

Lucian: Erau mai mulți oameni în organizare decât ca muncitorii

Cerasela Barboni: de conducere, da, în zona conducerii, decât erau mai mulți muncitori în fabrică. Și omul ce a zis? TRIEM! Deci omul a făcut ce trebuia să facă. A TRIAT! Și a zis de acum, înainte, în fiecare zile, veniți la interviu. Întâi departamentul ăla, după aia departamentul ăla și din 50 de TESA, zic că nu mai știu câți erau, au rămas șapte. Deci gândiți-vă la proporții, da? Au rămas șapte oameni. Atât. Și azi lucrurile au început să meargă. Și la oștia șapte, mi-aduc aminte că pe vremea aceea nu prea existau telefone, mă rog, era o mare șmecherie să ai telefone. La oștia șapte le-a dat telefone. Ne-a dat. Telefoane. Adică... Unu' era cu butonii, era o chestie să ai telefon la vremea respectivă. Și aștia șapte participau la management. Chiar participau, adică nu stăteau în birouri și pe pereți.

Lucian: Mhm. E da.

Cerasela Barboni: Particiilor au efectiv, dar a fost foarte greu să ne învețe pe toți inclusiv pe mine. Să ne învețe ce înseamnă să ei parte la o decizie să îți asum responsabilitatea și să îți spună, băi, dacă ai semna hârtia asta, îți ai asumat responsabilitatea pentru tine și oamenii din subordina ta. Eu nu discut cu oamenii din subordina ta, eu discut cu tine. Dacă nu m-ai făcut cu tare lucru, tu ești out.

**Mix.

Cerasela Barboni:** Nu mă interesează că cel care a greșit este mâncitorul din fabrică.

Lucian: Total de acord, super interesant.

Cerasela Barboni: Da. Și dintr-odată, fabrica aceea care avusese o mie și ceva de oameni, la un moment dat, a rămas cu, nu știu, 100-200. Nu mai țin minte. Și a început să performeze la 102 de oameni, început să dea randament mai mare. Culme. Da?

Lucian: Exact, paradoxal.

Cerasela Barboni: Asta este un investitor care știe ce să facă și vrea să facă.

Lucian: Mi se pare chiar super interesant cum ati prins exact transitia practic de la stat la privat si ati vazut exact care e diferenta sa spun asa foarte foarte tare iar la fel nu vreau sa dam doar in stat in acelasi timp si oamenii cred ca sunt lucruri de imbunatatit la ei si tot felul de lucruri de genul un scurt exemplu pe care l-am intampinat eu La un program pentru persoanele cu dezabilitate se numeste Tech Assist. Sunt persoane responsabile pentru fiecare regiune din tara si te abordeaza practic in un mediu online, pe email sau pe WhatsApp, ti-au datere de contact, pentru a te inscrii la acest program care beneficieze de anumite dispozitive medicale din partea statului. Vreau sa spun ca din cateva sute din zona Suceava-Botosani Cred că zeci, zeci, zeci de mailuri primite cu... Nu mă interesează, nu e de interes, nu am timp să completez cererea ca să mă înscriu și tot felul de chestii de genul. Și acolo am văzut o perspectivă că de multe ori e foarte simplu pentru omul de rând să spună nu mi-a dat, nu mi-a făcut, mi-a luat statul, mi-a făcut aia, mi-a greșit din cauza statului, nu știu ce s-a întâmplat, dar... Eu cred că și noi oamenii avem... Cum să spun, multe de îmbunătățit la noi pentru a funcționa statul român ca și o societate, să zic așa, mai... profitabilă, până la urmă. Adică nu e doar despre politic și despre oamenii de sus și noi ne putem schimba. Pentru că, până la urmă, politicienii sunt oglindă societății. Noi... noi votăm. Voi am să vă întreb că acum recent din nou am văzut, Azo Mureș se intră într-un proces de privatizare acum, perioada aceasta Exact, Azo Mureș La fel, ce ați putea spune oamenilor așa din perspectiva dumneavoastră? Să se aștepte la o... ...munătățire sau...

Cerasela Barboni: Aza o muresc, da. Depinde, nu știu foarte bine povestea, dar depinde cine este investitorul. În principiu, acum societățile mari sunt listate la bursă. Și fiind listate la bursă, există cel puțin prezumția de transparență a să zicem... situației societății. Dacă investitorul este, să zicem, un potent financiar, că nu cunosc subiectul, vă spun sincer, societatea are posibilitatea să se dezvolte. În măsura în care... Acuma știți care e problema? Eu sunt adeptul privatizării.

**Mhm.

Cerasela Barboni:** Eu nu sunt adeptul idei de nu ne vindem țara. Privatizarea este necesară pentru ca noi, ca societate, să creștem. Statul a dovedit de nenumărat de ori că este un prost manager. Ok, hai să facem noi ceea ce putem ca... să funcționeze, pentru că de funcționat funcționează tot pentru noi. Pe mine nu mă interesează să țin un azo-mureș care stă și mănâncă bani, că de plecat nu pleacă de aici. Oamenii sunt tot aceiași, societatea este tot aceeași. Bun, o să fie poate o societate mixtă, eventual, dacă vine vreun străin, ca să o cumpere. Ideea este că Nimic nu pleacă de aici. Tot ale noastre sunt, ale noastre ca stat. Numai că sub o altă formă. Sub o altă formă juridică. Nu e mare lucru. Noi ne-am obișnuit... În primul rând că țara nu e a noastră. Ceea ce nu ne vindem țara. Am eu vreo bucată de pământ, de drum, eu știu...

Lucian: Totul e...

Cerasela Barboni: A, dacă mi-aș vinde terenul de la mine din terenul pe care îl dețin personal, da, nu îl vând. Îl vând sau nu îl vând. Problema este că țara este o entitate abstractă. N-am cum să vând o entitate abstractă. Poți o menegeruiesc și poți o privatizez că de pleca nu pleacă de acolo. Tot acolo rămâne.

Lucian: Mhm. Exact. Și chiar dacă sunt deținute în niște acțiuni de străini, până la urmă banii tot în economia locală se învârt.

Cerasela Barboni: Aici este o problemă. Dacă, mă rog, statul știe să menegeruiască lucrul ăsta ca al lumea, fondurile nu se duc afară. Asta este de fapt important. Să nu se ducă... Toată lumea se gândește la profit. Se duce, domne, profitul afară și nu rămâne în țară. Credeți-mă, cele mai multe dintre societăți mari și buni manageri reinvestesc profitul ca să crească.

**Exat.

Cerasela Barboni:** Dacă se duce, mă rog, sunt și societăți care încearcă să-l duc afară, da. Nu cred că există o majoritate. Deci, în principiu, sunt... Ceea spune oamenilor, privatizarea nu este... Nu este... Nu e un baubau. Nu este. Privatizarea înseamnă să faci lucrurile să meargă mai bine. Ce înseamnă asta? Înseamnă eventual mai multe locuri de muncă. Înseamnă... Nu știu, poate o bunăstare a zonei, pentru că vor fi societăți care se implică în creșterea comunității, în zona unde șau sediile sau locațiile. Adică nu văd de ne sperie lucrul ăsta. Și apropo de ce spuneați mâna astră, de puțina implicarea oamenilor, părerea mea este că noi, ca societate, din păcate, avem... cum să spun... Avem ușoară depresie socială. Suntem ușor fataliști. Poate vine și dintr-un mod de educație mai vechi, dar avem această fatalitate care se transferă în lipsa de implicare civică. Adică... N-am spiritul ăsta al datului săpezii din fața curții, că nu l-am. Lasă vină status să mi-l dea. Ok, o fi o amendă, o i vedea, o o plătesc sau nu o plătesc sau mă duc la avocat să mă scape. Care este iarăși o mentalitate proastă. Avocat nu poate scăpa întotdeauna.

Lucian: Un exemplu. Un exemplu... Chiar am un exemplu la care mereu o sa-l tin minte, cred ca toata viata Venind pe autocar din afara cu romani foarte civilizati in afara cand se oprea intr-o parcare sau chestii de genul In momentul in care am intrat in Romania, direct Ambalaje pe geam, in parcare, comportamentul cu totul altfel, chestii de genul Si chiar intrebam, discutat, ba, omul bun, dar...

**Nu

Cerasela Barboni:** Știi ce? Amenzi există și la noi. Problema este că n-are cine să le pună. Efectiv n-are cine să le dea. În afară, sigur că te-a prins... E o cameră de luat vederea acolo care să uite la tine că n-ai băgat banii în parcare sau te avertizează la un moment, dar vezi că mai ai cinci minute, da? Și te duci pentru că e 500 de euro.

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** Amenda. În România, zici, e 500 de euro amenda, ok, nu e o problemă, mă duc la avocat. Doamna avocat. Cum fac eu să pasez amenda asta? Sigur că doamna avocat are și ea niște... sau domnul avocat, sigur. Au și niște, hai să zicem, tricuri procedurale pe care le pot folosi.

**Exact.

Profesion.

Cerasela Barboni:** La rândul lor judecători sunt și ei, tot în... hai să zicem, breas la asta a noastră, lasă-mă să te las, hai, lasă-l și poe, lasă să ducă. Adică există această formă de las că ne înțelegem noi. Las că mă înțeleg eu cu statul. Nu îți face tu griji. Eu o pot să arunc pe jos. Da, din păcate este...

Lucian: autoritatea statului în fața omului, cred că.

Cerasela Barboni: Nu e și autoritatea, este și lipsa de educație a noastră, trebuie să recunoaștem, totuși. Și am să vă spun ceva. Fumam. Eram în București, fumam și la un moment dat, cred că din reflex, am lăsat geamul jos și am dat să arunc țigarea.

**Mhm.

Cerasela Barboni:** Și... Lângă mine s-a oprit o mașină. Eram la semafor. Și domnul de la semafor a dat jos, și-a dat geamul jos și a zis, vi se pare corect, ce faceți? Cum să spun? În acel moment am avut o stare de rușine. În primul rând... Bun, față de omul ăla ca față de omul ăla, dar în primul rând față de mine. Și a zis... De ce am făcut asta? A fost un gest reflex, recunosc, de ce nu am autoeducat în sensul ăsta? Începând din acel moment și până acum. Am coșulețul în mașină. Am coșuleț de gunoi în mașină. Și asta e un lucru mărunt. Este un lucru mărunt, nu e un lucru... E o chestie și de autoeducație, și de rușine, și de...

Lucian: Mmhm.

**Exact. Farte.

Cerasela Barboni:** Haide să spunem și de civilizație, dar care vine cumva din... și dintr-un pic de cultură, vine dintr-o bulă cumva în care ai crescut de oameni cu bun simț.

Lucian: asta și cu colegi despre sistemele de învățământ. Poate în vest, un elev nu tot ce așteptă atâta de multă matematică sau atâta de multă istorie, cum se face sistemul nostru de învățământ, dar e învățat cum să se comporte în societate, cum să răspundă în fața unui cu tremur sau în fața unui atac terrorist, chestii de genul. Eu, și acum, aș băga mâna în foc, de exemplu, într-o școală, în doamne, ferește de un caz de un incendiu sau chestii de genul, am fi toți ca un niște turme de oi. Cu toate că, poate, suntem de 10 ori mai buni la matematică decât unul din vest.

Cerasela Barboni: Cu siguranță. Cu siguranță, da. La noi, din păcate, învățământul nu te scoate un om pragmatic și practic. Nu te învață ce înseamnă societatea. Te aruncă în societatea. La noi se învață idei abstracte. Este stilul de învățat inductiv, aș zice, adică...

Lucian: Asta e materia retinu.

Cerasela Barboni: Asta e materie, are ține și după aia aveți tu practica. Cum se aplică aceasta la practică? Aveam un exemplu cu niște ani în urmă la Facultatea de... mă rog, o cunoștință de la Facultatea de Arhitectură, care îmi povestea, la un moment dat, cum a început un profesor să le predea. Și a zis... a intrat în sală și a zis... Am de făcut o scară. Ia să vă văd. Cum facem scară? Fiecare să spună cum se gândește el, fără să aibă cunoștințe teoretice înainte, cum se gândește el să facă scara. Păi o facem așa. Ok, o facem așa. Dar dacă o facem așa, structura asta ține? Sau pilonul ăsta e bun, e bine pus acolo? Sau se încadrează în... Sau care este chestiunea practică și încetul cu încetul? Pe măsură ce avansau în discuție... Au creat și partea teoretică. Au ajuns și la abstractizare. Sistemul nostru de învățământ nu este făcut așa, din păcate. Pentru că și asta este foarte, foarte greu. E foarte greu de înțeles și lucrul ăsta îl văd la colaboratorii mei mai tineri care sunt studenți și care au mari probleme a înțelege în primii ani, 2-3 ani, de a înțelege conceptele. Pur și simplu. Asta pentru că odată nu s-au lovit de ele în practică și nu știu de ce, plus că e foarte greu să se zize sensibilitățile, când două lucruri par foarte apropiate dar ele se numeșt diferite și au efecte diferite și nu înțelegi de ce. E, lucrul ăsta trebuie să meargă în mână-n mână cu practica pentru a scoate din oameni, din studenți, din elevi. pentru a scoate niște oameni folositori societății și împună una alta să se sintă ei înșiș integrație în societate de la bun început și să-și folosească creativitatea, mai ales cei tineri, să-și folosească creativitatea imediat cum ies din școală, pe domeniul lor. Nu știu ce Dumnezeu face, nu știu de ce sistemul de învățământ nu s-a restructurat până acum, ca materii, nu neapărat ca persoane, nu vorbesc acum de profesori, vorbesc modul de a preda, pur și simplu. Și credeți-mă, eu am făcut și Facultatea de Filosofie și la un moment dat aveam un modul din ăsta, modulul psihopedagogic și am zis hai să intru și eu să văd cum e.

Lucian: Sistemul sitem.

Cerasela Barboni: Nu m-am mai dus, pur și simplu, pentru că discutam așa de... parca voiam... da, abstract, ce faceți într-o clasă în care un elev, nu știu ce face, perturbă liniștea. Am înțeles eu, am dedus eu.

Lucian: Ups!

Cerasela Barboni: Și acum începem, trebuie discutat la nivel educațional. Nu omule, nu. Spune în practic ce trebuie să fac. Îl iau de mână, scot afară, îl iau de mână, îl duc la psiholog, îi chem părinții la școală, adică trebuie să-mi spui practic ce trebuie să fac. Deci,

**Nekse. Exact.

Cerasela Barboni:** nici profesorii nu sunt la rândul lor educați în sensul ăsta. Educați să educe în loc pragmatic.

Lucian: Da, se discută cum ai spus, vreți spus super multe baliverne. Cum am spus, experiența mea e că când ieși din școală, ieși învățat cu un mod de lucru foarte simplu. Primești sarcin, ieși notat. Primești sarcin, ieși notat și tot așa. Cam asta e singura chestie. Când ieși în societate, cel puțin de exemplu eu când am intrat în mediul antreprenorial, ai un foarte mare sindrom la început de impostor pentru că nu mai e același sistem și nu mai primești confirmarea. Aștept să-ți spună cineva, bine, ce fac? Te uiți în stânga de dreapta, nu zici nimeni nimic, nu știi... Te arunci așa ca într-o mare, exact fără să știi și iar la fel. În sistemul educațional, cumva profesorii sunt așa... Mai trag de tine să faci temele, nu știu, să iei o notă bună, să, să, să, să, Cumva mai trage lumea de tine cât ești student școlar să faci chestii. Apoi ești cu totul... în nimea lui, să zic așa. Și pe lângă asta trebuie să mai și te lovești cu capul de pereți de oameni din societate care nu-ți vor neapărat binele și profită de bunăvoința ta, până la urmă. Pentru că tu te gândești că uite, dacă... Abar nu am. Pus-o sa un exemplu in unui angajat. Daca imi dau interesul si muncesc mai mult decat e nevoie, poate o sa tina cont angajatorul de asta. S-ar putea sa ai ghinionul sa dai de un om care nu tine cont de asta si ti-ai pierdut timpul foarte mult degeaba. domeniul juridic?

Cerasela Barboni: Lucru pe care aș vrea să-l știe toată România despre domeniul juridic... Nu, haide să spunem despre sistemul juridic. Sistemul înseamnă instanțele nu sunt ca afară și nu sunt ca în filme. Da? Să ne Seamănă uneori, mai seamănă pe aici, pe acolo, dar în principiu nu sunt ca afară. Noi ce vedem în serialele foarte interesante, gen costume, în fine, este o lume ideală. Este o lume, sigur, mai puțin reală. Adică este o lume care nu reflectă întru totu realitatea. Bun. Acum. Din păcate, Din păcate pentru noi, accesul oamenilor la justiție este în continuare frânat. Nu e limitat, este frânat. Motivul major pentru care accesul la justiție este frânat este faptul că există taxe de timbru și unele dintre ele sunt foarte mari. și sunt oameni care nu își permit să plătească nici în orariile de avocat, iar sistemul acesta de gratuități pe care îl avem teoretic nu funcționează. Înțelegeți? Sau funcționează foarte greu. Ca eu să fac, de exemplu, să asist un persoan care nu își permite un orariu meu Ar trebui să mă adresez barouului, ar trebui să aștept câteva luni de zile, poate, până se gândește, cineva de la barou să ne și răspunde și eventual să spună da. Deci, sau nu. Dumnezeu, cum il arăt.

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** Deci, accesul... asta este o frână. O frână care în alte state nu există. Și vă dau exemplu în Spania, tocmai pentru că lucrez cu o avocată din Spania pe un caz penal foarte interesant. În Spania accesul la justiții este gratuit. Complet. Ce înseamnă asta? Înseamnă că omul care a luat amendă 500 de lei de la poliție, că nu știu ce și-a lăsat acolo, mă rog, că îl a prins poliția pentru 500 de lei și încearcă să vină la avocat și zice, doamna avocat, vreau să-l dau pe la înjudecată pentru că n-a fost drept cu mine. Și eu îi spun, da, dom'le, amendă-i 500 de lei, dar te costă așa, cel puțin... 1500 de lei avocatul te costă o taxă de timpul de 200 de lei, să zicem, plus vreo aproape un an de zile în instanță că de. Te duci în instanță și atunci omul zice, pentru 500 de lei amendă, mai bine o plătesc, dau-o dracului. Exact asta este. Și de asta spun că accesul oamenilor la justiție nu e gratuit. Ar trebui să fie. Nu e nici gratuit și nu este nici un acces real.

**Mm-hm.

Cerasela Barboni:** Asta aș vrea să știe toată România. Dar, pe de altă parte, aș vrea să știe că există chiar mai greoi, chiar dacă sistemul este greoi, există totuși posibilitatea ca oamenii care nu-și permit financiar să aibă un avocat sau să plătească o taxă de timbru să, hai să zicem, să găsească înțelegere la... mă rog, prin... mecanismele statului și nu numai ale statului, ci și ale instituțiilor ale barouului eventual, să găsească mecanisme prin care să aceadă totuși justiția în mod gratuit. Nu se întâmplă foarte des, dar există această posibilitate.

Lucian: Nu mai doresc să adaug nimic. Acesta a fost un nou episod din podcast-ul Legea pe Șleau și, cum am spus, cu siguranță e interesant să trimită episodul acesta cuiva să-l vizioneze și el. Respect și ne vedem în episoadele următoare.

Cerasela Barboni: V-am intamestit.