De ce mai există femicid în 2026?

Ela: Înțeleg victimele că tac. Pentru că acestea tac din mai multe motive. Rușine, frică, dependență economică, presiune familială, manipulare din partea agresorului,

Lucian: Practic, femicidul e doar vârful aisbergului și tot contextul creat până acolo trece pe sub radar.

Ela: stăm și ne gândim la secolul 19-20 unde forma era patriarhatul în familie, îmi pare rău să zic, dar nu simt că s-a modificat foarte mult. S-a adapta vremurilor noastre, dar nu prea.

Lucian: Ai menționat inclusiv de Blood and Law. Campania asta de donare de sânge mi se pare iar super nobil și super demn ce ai făcut cu această campanie tău social sau civic e deja de la vârstă asta poate infinit mai mare decât al altor persoane care au trecut prin viață degeaba, Soarecele s-ar acuie la capatul lanțului Tropic, toata lumea il vaneaza. Pana cand s-a pus langa un elefant si a stat lejer toata viata lui, stii? Asa functioneaza. Bine venit la podcast-ul Legea pe Șleau. Sunt Lucian Popescu și de peste 2 ani implic tehnologia în domeniul juridic. Astăzi avem un invitat cu care ne-am cunoscut când ne-a sprijinit pentru cea mai mare petiție împotriva femicidului. Campania se a numit Femicidul există, legia lipseste și cred că a adunat cele mai multe semnături din țară, cred că peste 35.000. Cum a spus invitatul de astăzi, Ela Ardelean ne-a... Sprijinit mult in aceasta initiativa. vreau sa discutam mai multe impreuna cu ea, pentru ca e unul dintre cei mai activi studenti la drept din tara, as putea spune, si nu ilustreaza deloc cand te gandesti la activitatea unui student la drept cu ce face ea in viata de zi cu zi. De asta cred ca e si interesant sa ascultam impreuna acest podcast. Ella Ardelean O sa incep direct Unde vrei sa ajungi si care e planul tau? Mi se pare ca o ziua ta are mult de 24 de ore.

Ela: Ceau Lucian, îți mulțumesc în primul rând de invitație. Da, ziua mea par că are mai mult de 24 de ore și sincer câteodată simt că cele 24 de ore nu mi-ajung, dar se pare că încercăm să ne menținem. Mi-aș dori să ajung avocat. Vorba aia când aș vrea să fiu mare, aș vrea să fiu avocat și cel mai important sper să fiu și un avocat bun și implicat pentru oameni.

Lucian: Menționa-i că ai ales dreptul, ai ales cariera aceasta, până la urmă, din, și te citez, din nevoie de sens, ce înseamnă asta concret pentru un student la drept.

Ela: Nevoia asta de sens nu a fost întotdeauna, nu știu, o formulă frumoasă spusă într-un interviu sau ceva concret. A venit dintr-o perioadă în care mă întrebeam serios ce fac cu viața mea, încotro merg, ce pot să construiesc sau ce nu. Eu am făcut două profile în timpul liceului, atât științe ale naturii cât și filologie, tocmai pentru că nu știam exact ce vreau să fac. Inițial am zis că merg pe partea de medicină că întotdeauna am avut intenția asta și dorința asta de a salva, de a mă implica. Și nu neapărat am știut cum să o și pun în practică, iar după 2 ani de zile am simțit că ceva nu e bine în științele naturii și m-am uitat la filo. Și într-a 12-a am zis că lasă-m fondezul o asociație să văd cum ar merge lucrurile și atunci oarecum am dat de drept, pentru că eu m-am ocupat de acte, de tot ce a însemnat... înregistrare și atunci am văzut că pot să mă îndeplinesc o dorință prin drept și prin lege și atunci mi-am dat seama că sensul acesta pe care îl caut se concretizează și l-aș putea găsi în drept. Să dau sens prin drept, prin ce am putea face sau ce nu am putea face și de cele mai multe ori, deși pare un domeniu foarte rigid sau... de cele mai multe ori imperativa, adică n-ai voie să faci aia, aia, aia l-altă. De fapt îți dai seama că, ba da, poți să faci și te ajută și te sprijină să faci, că te încurajează. Sunt foarte multe lucruri care nu se știu, dar chiar te încurajează să faci.

Lucian: Din nou, nu se leagă în capul meu. Ce obiect avea asociația pe care voiai să o înfințeze în clasa 12-a? De ce voiai să înfințeze o asociație în clasa 12-a? Le elevii de clasa 12-a se ocupă cu pregătirea pentru bac sau viața socială.

Ela: Eu am început să scriu la 14 ani. Aveam deja două cări scrise, una la 14 ani, una la 17 ani. Și mi-a fost foarte greu să găsesc pe cineva să mă sprijine în acest de mers de a publica. În ideea în care oamenii sunt foarte reținiți când văd un tânăr în fața lor și începe tânărul să le povestească ce planuram, uite că am scris, uite că am publicat. Da, pot să înțeleg reținerea asta, dar în același timp întâlnăra are nevoie de sprijin și văzând că eu nu-l găsesc, am încercat eu să găsesc o cale să ofer sens la rândul meu și sprijin la rândul meu. Deci, practic, asociația mea a venit cu ideea de a sprijini tinerii, mai ales pe partea academică, partea educațională, iar cu timpul din această parte ne-am dus inclusiv pe social un proiect... blog din luă pe care o ne-am desprășurat cu facultate de drept și în cadrul facultății de drept tinde aproape 4 ani de zile, dar asta este o altă poveste.

Lucian: Vreau sa intram putin mai adanc in subiectul asta. Esti student in anul patru, deci esti la finele facultati. Se spun asa, te pregatesc pe sors sa intri in profezie si sunt sigur ca o sa ai o reusita in privinta asta. Cum arata o saptamana normala din viata ta? în fințări de asociații, proiecte, articole, publicații, etc. Mai ai și viața de student. Ce presupune viața de student?

Ela: Viața de student... Bun, aș începe cu un mit: Un student la drept nu are viață socială. Nu. Exclus. Are viață socială, e ok, poate să petreacă, poate să se distreze, hai să nu speriem oamenii degeaba. Da, într-adevăr o săptămână reală presupune muncă multă și oboseală. Deci, sămbăta sau duminica dimineața, nu-ți mai vine să te ridici după și să faci ceva, dar trebuie să continui. În momentul în care alegi dreptul, oarecum ar trebui să fii conștient de nivelul de muncă la care te supui. Și asta uneori e greu. Trebuie ai destul de multă disciplină să continui chiar dacă ești obosit. O săptămână din viața mea de student ar fi, mă trezesc, mă duc la seminare, mă duc la cursuri, scriu, lucrez... Mă ocup de mesaje, oameni, organizare. Uneori am conferințe, uneori am deadline-uri pentru aia, pentru aia l-altă. Chiar acum, zilele astea ieri, adică am făcut la o conferință de drept penal organizată de facultatea noastră. Deci, oarecum trebuie să fii și atent. Nu pot să zic că îmi organizez timpă extraordinar de bine, dar cam știu ce am de făcut și dacă reușesc în ziua respectivă să le duc pe toate la bine la bun capăt. Bine, dacă nu asta este, luăm a doua zi de la început, nu are rost acum să dăm nici în muncă din aia nebună, dar trebuie totuși, cum am zis, să avem o consecvență. Pentru că, adesia, mai ales când ieși, cum ai zis și tu, deja într-o anumită poziție, oamenii așteptă răspunsuri. Proiectele trebuie depuse și duze mai departe, parteneriatele trebuie respectate. Și, cum am zis, adevărul este că obeseala de multe ori se simte și profund și sunt momente în care corpul efectiv îți spune că ai tras prea mult, pune-te jos, dar în același timp. Există și o satisfacție foarte greu de explicat, mai ales că, de exemplu, vezi un articol publicat după ce ai lucrat la el două, trei zile, aproape 10 ore pe zi. Și asta în condițiile, cum am zis, mergi la facultate, vii de la facultate, mai trei să și mănânci, mai trei să și faci de mâncare și curat. și una alta, mai ales că eu, nefiind chiar din orașul în care fac facultatea, trebuie să te întreții și singur la orma ormei în ceea ce înseamnă ale gospodăririi.

Lucian: Cred că ține foarte mult de drive-ul pe care îl ai, placul aia pe care o ai implementată. Cum spuneai și tu, ai o oarecare satisfacție când vezi un articol publicat la care ai lucrat câteva zile sau săptămâni sau luni, depinde de complexitatea acestuia. Dar cred că pentru mulți, asta nu constituie o motivație neapărat. Și de aici se face și diferențierea. Aș vrea să discutăm mai mult despre cum arată facultatea de drept la care ești înscrisă. Cum am spus, mie îmi place foarte mult de oamenii din Oradea, oamenii din vestul țării. Cred că au așa o mai western aura, să-i zic așa. Cred că sunt 100 % diferențe între facultate din... Iași versus Facultatea din Oradea. Și oamenii sunt diferiti, deci implicit, cu siguranță, sunt și diferențe în instituții. Cetea s-urprins în bine și cetea s-urprins în rău, fața de cum te gândai că o să fie înainte să intri.

Ela: La prima diferență, să zic că există pe partea de cum se desfășoară orele din punctul meu de vedere, cursul e seminarile. La urma urma, legia e aceea și codurile sunt acelea și în București, ca și în Oradea, ca și în Timișoara și la Iași, exemplu. Contează foarte mult oamenii care vin și spre Dau. Surprins mi-a plăcut și m-a prins disponibilitatea profesorilor, felul lor uman de a fi, deschiderea lor. faptul că nu ne-am trezit, sau poate, unii ne-am aștepta chiar să ne vorbească de sus, mai ales că majoritatea, nu că majoritatea, toți profesorii care predau sunt profesioniști în domeniul, avocați, notari, judecători, procurori, te-ai aștepta să existe o diferență de statut, să vină să-ți vorbească de sus. Nu, întotdeauna am găsit... un ton de respect, un ton chiar de la egal la egal, bineînțeles bazat pe acel respect reciproc, pentru că, de ormă urmă, într-un respect reciproc. Și asta ne-a încurajat pe mai departe. Faptul că, nu știu, înainte să intre și să înceapă seminarul propriu zis, suntem întrebați, ați înțeles, la final, dacă am înțeles, proiectele, dacă dorim să le facem, sunt disponibili. chiar ne-a ajutat și ne ajută și ne-a surprins foarte plăcut acest lucru. Iar, în rău, nu pot să zic neapărat că am fost surprinsă. Nu aș avea motive. Poate că singura surprinza majoră pe care am avut-o a fost faptul că nu m-așteptam la atâta obosială. Adică nu știam cu ce se mănâncă, pentru că nu am avut pe nimeni să-mi spună. Uite, asta e dreptul, la asta să te aștepți. Nu, am trăit-o efectiv din plin, nu-mi pare rău, dar asta e singurul lucru mai puțin pozitiv, dar care desigur nu are neapărat legătură cu facultatea.

Lucian: E foarte îmbucurător că au din ce în ce mai bune review-urile din partea studenților către profesori. Chiar discutam zilele trecute cu un student la informatică și menționau de un anumit profesor care recomanda studenților folosiți EI-ul că despre asta e vorba. Până acum poate am văzut o reticiență dar... Mi-mi place sa cred ca toți profesorii din țarul sunt binevoitori, până la urmă urmei. Aș vrea să-mi spui... Cum să spun... Ce ai fost nevoită să înveți singură și nu ți s-a spus la facultate unde e ghiepul cel mai mare, să zic așa.

Ela: În primul rând să învăț, să învăț singură și să învăț, să învăț înainte de toate. După ce ai venit după 12 ani de școală în care efectiv ți s-a pus materia în față, ia materia, învață, repetă și din punctul meu de vedere mi se pare un sistem robotizat. Te trezești în fața unor tratate de 500, 600, 700 de pagini pe care nu trebuie să le reproduci, trebuie să le înțelegi. Și poate că, bun, îți dă cineva o carte, uite, citește, învață din ea. Pare simplu la început, dar nu e la drept. Nu poți să învăța toate materiile la fel, pentru că unele cer logică instituțională, altele cer jurisprudență, altele sinteză, altele cer memorie tehnică. pentru că una e să stai să interpretezi pe marginea unei infracțiuni și una să stai să reproduci și să redai termenele de prescripții anii, termenele de prescripții 5, 10, 20 de ani, spre exemplu, și alta e să spui, uite, asta s-ar putea interpreta așa sau așa sau invers, de asta zic. Și a trebuit prin urmare să-mi construiesc un propriu sistem, să-mi dau seama cum rețin, cum înțeleg, cum aplic și așa am învățat singură. Iar cea mai mare diferență între anfitheatru și realitatea efectivă e că aplicarea legii la omul corect și concret nu neapărat e învățată la nivelul acela. Nici n-ai avea cum ca student să vii într-o facultate să te înveți cineva cum direct s-a plici legia la omul concret. Noi învățăm pe... idei pe imaginații, să zic așa, pe speții imaginate. Nu ai cum să vii și să pui direct trauma, frica, presiunea, confuzia unui om din viața reală într-o speță de facultate, într-o speță școală. Pentru că e o diferență între ceea ce se întâmplă în viața reală și ceea ce se întâmplă în facultate. La facultate suntem să învățăm. Dar noi după ce ieșim de pe bâncile facultății, noi ne lovim direct de lumea reală și aici oarecum... E o ruptură și mulți inclusiv din păcate cedează și foarte greu își mai revin. Trebuie câteva luni bune ca să încerceți să se pună pe picioare după ruptura asta și poate că pare așa abstract sau nu știu ce vorbit, dar e pe bune. Mai ales că am colegi care au terminat facultatea anul trecut acum 2 ani și realitatea asta e izbidin plin.

Lucian: Sunt total de acord, chiar mai avusese-mi discutia asta intr-un alt episod din podcast, in care o doamna avocat la fel menționa diferența dintre teorie și diferența dintre practică. Întrebarea mea pentru tine e... și ai schimbat tu ca să faci această trecere mai lină în modul în care se predă la facultățile de drept din

**România.

Ela:** Dar și facem mai aplicat. Bine, nu spun că teoria nu este importantă din contra, fără teorie, nu ai cum să ai structură, nu poți aplica bine ceva ce nu ai înțeles, mai ales că toate se bazează pe un anumit concept, dacă nu înțelegi acel concept, nu ai cum să aplici. Dar cred că teoria trebuie dublată de un exercițiu practic. Uite, la noi și nu cred că doar la noi, la facultate, ci în toată țară există parte de procese simulate. Lucrul ăsta dezvoltă foarte mulți studenții care se implică. Dar nu... Din într-un an de 100 de studenți, nu toți 100 de studenți participă la procesul simulat că nu au cum. De asta aș face oarecum o chestie de a introduce mai multe spețe, mai multe simulări, mai multă redactare de acte. Pentru că nici redactarea de acte... Bun, mergem la procedură civilă, învățăm de, poate, ce e aceea reconvențională sau ce e aceea de chemară în judecată. Noi știm pe delost articolele de cod. Știm ce cuprinde, dar poate nu știm cum să o redactăm. Sau cum arată ea în viața reală. Și asta ne-ar ajuta să redactăm mai multe acte, să avem mai multe discuții despre cum arată un dosar, cum vorbești cu un client, pentru că și la odierea de Martă, de exemplu, sunt anumite tehnici pe care trebuie să le iei în considerare și pe care trebuie să le aplici. Și mai ales că toate astea oameni vin la un jurist și spun, am o problemă. Și ți-o povestesc dezorganizat, emoțional, incomplet. Nu vin și spun, am problema care se aplică pe articolul X, corovăra cu Y și așa mai departe.

Lucian: Nu arată la fel expunerea problemei de către client cu cerința dintr-o problemă de la examen.

Ela: Nu, nu, nici pe departe, nici pe departe.

Lucian: De ce te întreb toate lucrurile astea? Cum vorbeam și despre să te înveți să înveți Cred că ai avut succes la a te învăța să înveți Cum a zis, am văzut activitatea ta Articolele tale de pe diferite publicații, Universul Juridic și multe altele Sunt scrisă la un nivel la care... Cred că 99.9 % din studenți nu îl ating niciodată sau nu îl ating în timpul facultății. De unde e rigoarea asta și cine te-a învățat să scrii așa?

Ela: Mulțumesc pentru apreciere. Nu știu, înainte de toate cred că vine din respectul pentru cititor și pentru subiect. Pentru că atunci când eu aleg să scriu despre o temă juridică, mai ales una sensibilă, cum poate ai văzut, violență domestică, violență psihologică, malpraxis medical sau protecția minorului, simt că nu am voie să fiu superficială sau să scriu doar... articolul ăla și ce prevede articolul ăla. Și, mai ales, nu scriu doar ca să mă aflu că scriu sau doar ca să public. Scriu pentru că simt că tema merită tratat serios, atât din punct de vedere juridică, dar și din punct de vedere uman mă strădui să fac oamenii și cei care nu știu drept și nu înțeleg dreptul sau n-au studiat dreptul să înțeleagă conceptele și ideile. Pentru că, în primul rând, Bun, scriem să facem un schimb de cunoștințe, într-adevăr, dar nu ar trebui să ne limităm doar la schimbul ăsta de cunoștințe între studențile a drept sau profesioniștii din drept, ci ar trebui să insuflăm cunoștințile acestora și să facem prin asta un fel de educație juridică și cu oamenii din exterior. Iar Rigoara în Ascria am învățat-o citind. Am citit lucrări, articole, opinii... jurisprudensă, texte, doctrinare, am observat stilurile de acolo și, studentă fiind, am învățat, pentru că nu am cum să îmi dezvolt din prima un stil propriu. Trebuie să observ la cineva. Și cred că la început orice student împrumută din puțin din stilul altor autor, nu este nimic greșit, până apoi în timp încep să-ți formez propriul stil, propria voce și chestia asta am observat-o și la mine, că deja am început să... Văd eu diferențe între ce am scris prima dată și cum scriu acum și ce scriu acum. Și nălocul meu a fost că am avut profesorii care au contat mult și contează foarte mult în dezvoltarea mea, academică și ca om. Profesorii care nu m-au învățat doar materie, ci și serializitate, care m-au sprijiniți să scriu și să public. Eram în anul 2, de exemplu, și anual la noi la Oradea se face Conferința Studenților. Și inițial... Am vrut și eu să susțin o lucrare, după aia am zis că nu, că mi era fric că... ce o să zic că X și o să zic că Y, mai ales e prima dată, e pe drept, poate nu mă ridic la așteptări. Și am avut o anume doar o profesoară care m-a susținut, m-a ajutat să mă fac prezentarea și după aia să scriu lucrarea și aia fi în prima mea lucrare, care culmea a devenit și lucraea mea de licență în momentul ăsta, mi-a deschis oarecum apetitul spre a scrie și... chiar dacă la început aveam o intuiție corectă, a trebuit să o așez și juridic și uman. Cred că stilul meu vine de o combinație de parte literară, cum ziceam că sunt scrit la bază, și partea juridică ce mă obligă să disciplinez orice text. Pentru că la urma urmei fără rigoare, textul devine... Doar emoție și fără profunzime umane textul juridic poate deveni rece. Prin urmare trebuie să găsești o combinație echilibrată.

Lucian: Acum a fost prima experiență când ai publicat primul articol într-o anumită trust mai mare, zic așa, pentru a afla și studenții care se uită la noi. Cum ai luat taurul de coarde? Ce s-a intamplat? Bun, am un articol scris, am primit poate si un review din partea unui profesor peste el. E ok. Cum s-a intamplat? Ai contactat tu pe cineva? Ai fost contactata?

Ela: Pă prima dată am publicat în revista Facultății de Drept de la Oradia lucrarea pe care am prezintat-o la conferință. Acela a fost momentul în care am luat aurul de coarne, să zic așa, cum anterior spuniam, la încurajarea doamnei mele profesoare, care mi-e și coordonatare de licență și așa mai departe. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că îmi place să scriu jurilii. Ulterior, după ce am avut mai multe texte scrise, dar nu publicate, Am zis să încerc să contactez Universul Juridic. Îmi plăcea, îmi plăcea ce văd la ei pe site și am vins să încerc. Încercarea m-a ordinat la orma urmei. Le-am dat un mail, le-am trimis un material, am avut un review foarte pozitiv din partea dumnealor și de atunci am 8 sau 9 articole încărcate la ei, încerc să scriu... Lunar, bine, nu e un target neapărat să am un articol lunar, dar de obicei un articol lunar de drept îl scriu și îl trimit spre publicare, tot așa cu diverse teme care să fie și de actualitate și să răspundă unor nevoi a oamenilor. Iar pentru un student, dacă știe să facă ceva, i-aș recomanda să caute un sprijin un profesor de care să simte mai aproapea sau așa mai departe și să vadă ce poate să facă. Ar fi păcat să își îngroa pe acel talent.

Lucian: Chiar foarte tare si, cum am spus, as vrea sa punctam pe treaba asta. Foarte mulți nu au curajul sa faca primul pas. Cred ca iar aici e o problema destul de mare pentru ca apare overthinking-ul cum ai spus si tu, ce zice X, zice Y, ce zice Z, dar... Vezi si tu ca daca ai avut corajul sa faci pasul acela care pana la urma constata intr-un mesaj adica putea sa-ti dea sin sau ce se poate intampla de la un mesaj, nimic rau, ai ideea, maxim nu iti raspunde sau maxim iti raspunde negativ. Aici cred că e foarte important să take action cât mai rapid, că cum am spus... Te arunci cu capul in apa rece si rezolvi situatia pana la urma. Iar ai dat un sfat foarte bun sa incerti sa-ti gasesti un mentor, sa-ti gasesti cineva mai mare si o sa fac aici o analogie pe care ma usto si eu la randul meu cu soarecele in jungla, stii? Soarecele s-ar acuie la capatul lanțului Tropic, toata lumea il vaneaza. Pana cand s-a pus langa un elefant si a stat lejer toata viata lui, stii? Asa functioneaza. Trebuie sa Ne căutăm fiecare elefantul din domeniul nostru în care activăm, să spunem Și la un moment dat, să-l putea să devenim noi elefanții pe care îi caută alțușoarici. Mi s-a părut foarte tare ideea asta de... Am putut ilustra-l în mintea mea super, super bine. Ai menționat inclusiv de Blood and Law. Campania asta de donare de sânge mi se pare iar super nobil și super demn ce ai făcut cu această campanie și cum am spus aportul tău social sau civic e deja de la vârstă asta poate infinit mai mare decât al altor persoane care au trecut prin viață degeaba, să spunem Vreau să-mi dai puțin mai mult context să respui oamenilor pe scurt ce a semnificat Blood-in-Law și care a fost impactul pe care l-ați adus. Până la urmă, asta contează.

Ela: Înainte de orice profesie suntem oameni și tocmai asta am pus în centru omul. Studiem despre protecția vieții, despre cum să o îmbunătățim, dar poate ar trebui să facem și ceva concret. De aici a venit totul. Și cred că această campanie, Bloody Law, a pornit dintr-o nevoie foarte concretă, nevoia de sânge. Stocurile de sânge adresia sunt spre zero. Nevoia este foarte mare, cazurile sunt diverse, patologiile sunt diverse, iar atunci trebuie să facem ceva, să venim în sprijin. Și cum am zis, uneori vorbim despre responsabilitate socială în termeni mari, în termeni vagi, dar sunt situați în care această responsabilitate înseamnă un gest foarte simplu și foarte direct. Și foarte clar.

Lucian: Exact, adică omul ăla are nevoie de sânge sau de mâncare sau de un caet pe care să scrie chestii de genul foarte basic.

Ela: Exact. Și fiind într-o comunitate academică mare, am zis să fructific lucru acesta. De exemplu, la început, recunosc, a fost o idee mică. Am pornit patru oameni spre a dona alături de domnul nostru decan și a zis ceva în genul domnul decan, drumul nostru continuă. Mi-a atât mi-a trebuit sau drumul nostru continuă că atunci mi-a pus întrebarea bun. Atunci noi ce putem face ca studenți la drept pentru comunitate dincolo de legi? Și atunci mi-am dat seama hai să încerc să îi adun. Dacă în primul an am fost patru oameni, în al doilea ne-am ajuns patruzeci. După aia șaptezeci și anul acesta 110 persoane. Să aduci 110 oameni în gândul... de a dona sânge și de a salva viezi mi se pare extraordinar. Și nu spun pentru că eu mă ocup de campanie și, primul rând, nu eu singură mă ocup de campanie, am alături Facultatea de Drepd din Oradea, Elsa Oradea și Barou Bihor care au venit lângă proiect și atunci am înțeles că ideea a depășit nivelul ăsta personal de hai să mă duc, hai să salvești a devenit o formă de solidaritate pentru că acest bloc din loc Are deja o simbolistică puternică și, poți să zic, chiar o tradiție. Oamenii din drept lucrează cu reguli, proceduri, norme, argumente, dar aici au fost chemați la un gest profund, uman și au răspuns afirmativ în umăr considerabil. Și acesta este misajul campanei. Înainte de orice profesie suntem oamenii. A dreptul dacă-i rup de umanitate își pierde sensul. Deci cred că... A fost un lucru extraordinar să adun adicția oameni și chiar dacă termin facultatea, cu siguranță o să merg și o să urmești și cursuri de master și programuri de master și nu să las campania asta așa în aer și o să o continui, pentru că e vorba de viață, e vorba de ce putem face, e vorba că prin această campanie am reușit și să educ, să aduc un spirit de educație în acest sens, pentru că am Colegi care inițial au venit singuri, la următoarea campanie au mai adus prieteni. După aia, la următoarea campanie, cei care au venit inițial au venit cu prieteni și prieteni și-au adus alți prieteni. Deci s-a creat un anț foarte mare.

Lucian: Ai prezentat atat de de fain proiectul, in cat nu mai ai rabdare sa zic ca in cazul in care ai nevoie de sprijin sa facem asta cat mai popular in toata tara, poate chiar si la Suceava, local, ai tot sprijinul meu. E chiar super interesant ce ati reusit sa faceti si cred ca e pacat ca se intampla asta doar in orade. Cum ai spus si tu, aceasta creste reorganica face toate... Apele pentru următorul pas sunt siguri că poți face campania asta la nivel național. Deci, țurez chiar mult succes și, cum am spus, nobil. Alt subiect.

Ela: Multumesc. Probabil ar trebui să iau așa, scuze-mă că te-am întrerut, să iau legătura cu studenți de la diferite facultezi din țară și să implementăm ca și cum ar fi un sistem de franciză, dar nu vin de lucruri, ci donăm noi la urma ormei. Ar fi o idee chiar foarte bună, uite, asta ar trebui să iau foarte mult în considerare.

Lucian: Da, cel puțin la Elsa Suceava sunt mai mult ca sigur că ar fi de acord să ajute acei colegi. Cum am spus, alt subiect nobil despre care ai scris și aici am făcut inclusiv și ceva materiale împreună despre dimensiunea in vizibile a violenței în familie și s-a implătit foarte bun și cu foarte bine și cu campania pentru petiția pe care am... până la urmă distribuită omul preună. Vreau să discutăm aici mai mult pentru că, again, chiar dacă președintele a promulgat legea, tot e un hot topic și tot trebuie pușat în continuare pe el. Cum am spus, eu sunt aici din Suceava, cred că e în top 3 la partea de violență domestică. Am văzut de mic și încă, poate mai rar, dar încă văd. Cum am spus, e ceva arzator si vreau sa te intreb de unde esti in motivatia ta pentru asta si ce ti-a aratat documentarea in scrierea acesta la articol. Spuna-ne niste informatii pe care sunt sigur ca mult nu le cunoastem.

Ela: Din păcate, dorința de a scrie așa ceva a venit din statisticile tragice pe care le putem vedea. Zeci de mii de cazuri, poate sute de mii de cazuri. Există și acea cifra neagra a criminalității, adică acele cazuri care sunt comise, dar nu sunt raportate. Țin să cred că cazurile sunt foarte multe decât ceea ce vedem. Am ales acest subiect pentru că Violența psihologică nu este recunoscută în România, deși România a adoptat în 2016 și a ratificat în 2016 convenția de la Istanbul care prevede în articolul 33 această incriminare a formei de violență psihologică. O incriminare care în România nu a avut loc. Avem state din Uniunea Europeană care recunoaște această violență psihologică, dar România nu. Și atunci, oare, de ce să zic așa, ne mirăm că avem așa număr mai de violență fizică dacă noi nu tratăm și cea mai mică formă de violență sau nu o pedepsim? Nu zic, bun, automat îl bași la închisoare din prima, dar dacă iei o măsură contra cele mai mici formă de violențe, tu descorajezi caracterul infranțional mult mai mare. Uite-te, anul trecut, la câte... Cazuri de femicide au avut loc. Groasnic. Nu e normal asa ceva. Tu, daca pedepsesti cea mai mica fapta, previ cea mai mare. E ca un domino. Dar aici, din pacate, am pornit direct de la ce a fost mai rau. Si violenta psihologica, acum sa intru subiect, e una dintre acele forme de suferinta pe care oamenii o traiesc profund. despre care se vorbește încă prea puțin, pentru că dacă îi spui cuiva, măi, aș vrea să merg la psiholog sau la psiatru pentru anumite probleme, îi spune, dar ce, ești nebun? Nu, nu înseamnă că ești nebun, înseamnă că ai nevoie de ajutor și din păcate, încă nu e destul de normalizată treaba asta și spun, păcate, pentru că e o problemă. Exact cum te duci la medic pentru că te doare ceva, așa trebuie să mergi și la psiholog că te doare ceva. Deci că nu văd nici cea înică problemă. Cum am zis, societatea poate că reacționează mai ușor când vede o urmă fizică, deși de multe ori nici nu reacționează. Îi se pare normal, pentru că am impresia că încă suntem foarte familiarizati și ni se pare normală chestia asta de violență. Pare o superioritate între, de exemplu, o superioritate și o formă de comunicare între soți. stăm și ne gândim la secolul 19-20 unde forma era patriarhatul în familie, îmi pare rău să zic, dar nu simt că s-a modificat foarte mult. S-a adapta vremurilor noastre, dar nu prea. În unele cazuri, nu în toate, hai să nu generalizăm. Și atunci avem...

Lucian: Ii țăc!

Ela: Omul care se trezește distrusiv, controlat, umilit, izolat, amenințat, manipulat, fără să știe neapărat că are o rană vizibilă. El simte că ceva nu-i ok, dar nu știe exact să spună ce. Din păcate, documentarea mi-a arătat că durerea oamenilor e reală, și e multă și nu vorbesc. Și ăsta e cel mai greu lucru. Violența psihologica nu produce doar suferință, ci produce confuzie. Victim ajunge uneori să nu mai știe dacă ceea ce trăiește e abuz sau e normalitate. I se spune că exagerează, că e prea sensibilă, că nu are dovesc, că n-a fost lovită, iar această relativizare a suferinței este foarte periculoasă. M-am interesat mult despre ruptura dintre realitatea socială și realitate juridică. în realitate, violența psihologică, poate distruge, poate, mult mai mult decât o palmă, pentru că distruge autonomia unei persoane, stima de sine, echilibru emoțional, capacitate de decizie și juridic, e mult mai greu de prins, de dovedit și de sancționat. Și aici apare nevoia de reformă, dar și nevoia de educație. Și, la urmă, am scris despre ceastă temă, tocmai pentru că mi se pare că dreptul nu trebuie să protejeze doar corpul omului, dar să uite de psiuicul lui. Pentru că omul nu e împărțit în bucăți. Integritatea psică și demnitatea persoanei sunt la fel de importate ca integritatea fizică. Și uneori rănile care nu se văd sunt cele care schimbă cel mai mult viața unui om. Pentru că în cazul violenței psihologice, dacă ne uităm la efecte, vorbim de deprese, de anxietate, de stres post-traumatic, de atacuri de panică și somatizare, idei suicidare, uneori chiar suicid. și atunci oare cât de grav e? Dacă ne luăm probleme așa, cât de grav e și cât în nevoie de încliminare există și de pedepsirea? Da, în momentul de față, legea prevede posibilitatea să obținem unui ordin de protecție în cazul acestor violențe, psihologice, economice și așa e departe. Dar mi se pare un pic ciudat că, bun, tu prevezi ordin de protecție, poți să obții un ordin de protecție, dar nu poți să obții ajutor. și protecție penală efectivă față de un om? Pentru că hai să fim serioși, câte infracțiuni de nerespectare a Ordinului de Protecție vede? Câte din păcate persoane au murit pentru că bun, a avut Ordin de Protecție față de agresor? Și ce? A vini și le-au omorât? Atunci, unde e efectivitatea protecției?

Lucian: Practic, femicidul e doar vârful aisbergului și tot contextul creat până acolo trece pe sub radar. Cam așa o văd Ce ai recomandat femeilor ca să se simte mai protejate? Pentru că cum văd eu situația e că Stii vorba aia, uneori o vorba e cat un pun. Adica, de multe ori poate afecta mult mai tare o persoana, violenta psihica, violenta psihologica decat, cum ai spus si tu, violenta fizica. Si cred ca violenta fizica e un rezultat al violentei psihologice pe timp in delungat, sa spun asa. E doar un pas, cum s-ar spune. Si... Cum ai spus și tu, pe lângă legislație, cred că cea mai importantă e educarea, pentru că... Să o spunem direct, bunicii noștri, treau mai în patriarhat decât cum e acum, deci totuși... văd o schimbare în bine, nu vreau să fim doar răi, cred că e o schimbare în bine față de acum 40 de ani, să spunem așa, dar e loc de mult mai bine și poate a fi accelerat procesul. În același timp cred că e o foarte mare discrepanță între violența în familie în mediul urban și violența în familie în mediul rural. Adică... poate dacă cineva din București se uită la noi și spune... Ok, dar ce vorbit voi acolo? Nu știu, nu am văzut nicioată să se întâmple lucruri de genul. Nu știu, cineva care trește într-o bulă mai corporatistă cu oameni din care lucrează în domeniu... nu știu... un domeniu coaternar, terțiar, practic nivelul de educație cumva te izolează de zonele astea. Dar dacă mergi în mediul rural, acolo e care pe care și legea junglii, părerea mea. Și cum ai spus și tu, încă pumnul are mai multe, mai multe decât, despunți decât legea. Pe lângă asta... Iar vreau sa menționez de cazurile în care, cum ai spus și tu, se obține un ordin de protecție, dar în foarte multe cazuri sunt sigur că, la fel prin violență psihologică, infractorul ajunge să convingă femeia să scoată ordinul de protecție și se evie de la capăt. ce... Ce ai schimbat tu? Ce sfat vrei da unei femei sa se simte mai protejata pana la urma? Sau care sunt limitele si granțele pe care sa nu le treaca niciodata o femeie in relatia de familie sau de cuplu?

Ela: Aș începe să spun, înainte de toate, Înțeleg victimele că tac. Pentru că acestea tac din mai multe motive. Rușine, frică, dependență economică, presiune familială, manipulare din partea agresorului, totodată. Și din păcate inclusiv lipsă de încredere în autorități, sau iubirea toxică față de agresor. Din speranța că agresorul se va schimba, teamă, din teamă mai ales că nu vor fi crezute sau, cum am zis... Lipsa efectivă de protecție, oferită și dată. O femeie sau orice victimă care e victimă a violenței, a trebuit să știe că nu e singură și că ceea ce trăiește nu trebuie normalizat. Există linii de ajutor telefonice, există centre de adăpost, există în ziua de astăzi mult mai multe mecanisme de protecție. Dacă pericolul este imediat, trebuie să ceară ajutor de urgență. Dacă există violența, amenițări, control, frică, harțiuire, trebuie să știe că există instrumente de protecție legală și oamenii pot interveni. Legea, poate oferi măsuri de protecție, cum am zis, și Ordinul de Protecție și Ordinul de Protecție provizoriu sunt mecanisme importante în situațiile de risc, pentru că sunt efective și eficiente și pe moment. Deci, în acel moment, nu știți să să se judece procesul un an de zile, nu. În acel moment, ai un Ordin de Protecție. Și aș mă spune să nu aștept că violența să devină suficient de gravă în ochii altora. Contează să simtă că ea nu e ok, că ceva se întâmplă, că nu e bine. Pentru că frica e un semnal, controlul e un semnal, izolarea este un semnal de asemenea a menințările. Alt semnal. Trebuie să vorbească neapărat cu cineva de încredere să păstreze dovezi care se pot face în siguranță, să ceară ajutor. specializat și să nu minimalizezi suferința. Dacă are o rană fizică, cel mai simplu, bun, se poate documenta. Te duci la un serviciu de medicină legală, cere ajutor. Nu mai suntem la începutul anilor 2000 unde se ar fi frică să vorbești despre aș ceva. În ziua de astăzi oamenii sunt mult mai deschiși de astfel de probleme și ajutorul poate veni mult mai repede decât pare... pare de aștepta.

Lucian: Cum ai spus, e dependenta economica? Hai sa luam o familie destul de standard din Romania, soti a sta acasa, varbatul pleaca sezonier in strane inatate, cateva luni pe an, au 2 copii si cum am spus femeia e casnica, are grija de cei 2 copiii. O femeie de genul acesta are, cum să spun, toate ingredientele să nu acționeze împotriva soțului ei, Practic se gândește, bun, poate a fost doar un episod, hai să trec eu peste, să fac un sacrificiu doar pentru binele copiilor, pentru binele familiei, să nu stric cuibul și chestii de genul. Vreau să găsesc limita maximă acceptabilă, să spun așa. Adică, de exemplu, pentru mine cel puțin, momentul în care cineva are în cap, sau are idei de violență fizică, deja a întrecut orice limită. Pentru unii, poate nu e așa de grav. Aici, cumva, vreau să...

Ela: Din păcat!

Lucian: Clarificam sweet spot-ul, spun asa. Adica, intr-o relatie, mereu o sa existe de facut sacrificii. Poate uneori cineva e mai enervant, uneori mai punem mai multe presiune sau chestii de genul, dar nu trebuie sa lasi de la tine cand deja incep sa apar anumite red flags-uri.

Ela: Acum scenariul pe care mi le-ai spus tu, din pacate, e frecvent. Si asta nu e o bine. Din momentul ce țin să cred că există deja o palmă și ai primit o palmă, vine și a doua. Inevitabil. După a doua, trei așa și mai departe. Da, într-adevăr o să existe întotdeauna într-o familie, certuri, înînțelegeri. E normal că suntem oameni, nu putem trăi în lumea roz. Dar din momentul care se escaledează de la o simplă ceartă, de la o simplă argumentare, din evoluță psihologică, s-au luat mai grav o palmă, două polmi. E clar că s-a atins limita maximă. Da, încercăm să remediăm dacă se poate. Dacă nu, trebuie să plecăm. Nu e normal să trăim într-o relație de abuz fizică sau psicică. Da, pot să înțeleg și înțeleg pe deplin situația economică, dar mai nou Ministerul Justiției a avut un proiect legislativ și oferă vaucere despre zi zi în social victimelor violențelor există inclusiv partea în care pot fi integrate mult mai repede, inclusiv pe piața muncii. Deci, avem o deschidere spre a proteja mult mai mare. Deci, sină cred că nu sunt lăsate singure în fața problemelor. Există mecanisme foarte eficiente de reintegrare atâta victimelor, dar chiar și a agresorilor. Nu ar trebui să se teamă de partea asta economică. Da, nu e comod, mai ales la început, dar există soluții. Deci, cel mai simplu, nu merită să trăiască zi de zi în frică și să ajungă din păcate la alte probleme doar pentru că se gândesc la bani. Cum am zis, din păcate violența fizică în ultima perioadă, de la violență fizică am ajuns la efectivluare de vieți. Ceea ce mie îmi ridică... foarte multe semne de întrebare de unde de la o palma am ajuns la un cutit. Nu pot să înțeleg. Dar îmi denotă o chestie. Violența prinde amploare. Așa că nu știu ce e mai important. Să n-ai 3000 de în cont sau să nu mai ai o viață.

Lucian: Da, total de acord. Cum ai spus si tu, ca aici asta ar fi pasul sa poti oferi o alternativa acelei femei care e intr-o situatie din care nu poate si singura. Si in momentul in care ar avea o alternativa, poate cantari altfel lucrurile, sa zic asa. Cum am spus, cred ca se schimba totusi atmosfera aceasta in Romania si de la generatie la generatie. As vrea sa... sa-mi spui cum vezi tu generatia noastra. Pana urma practic suntem plus sau minus de aceeasi varsta. Cum vezi tu genziul si... ce ar trebui sa pastram de la cei din varsta si ce ar trebui sa aruncam la gunoi de la cei din varsta. Pentru ca trebuie sa spunem si asta, ca... nu... daca esti in varsta nu inseamna ca... Aia adevărul absolut. Există super multe, super mulți oameni care trec prin viață că a găs ca prin apă. Știi vorba aia.

Ela: Da, stie... Nu cred că este un adevăr absolut la nicio vârstă. Nimeni nu deține adevărul absolut în afara de Dumnezeu. Asta să fie clar. Generația noastră... Bun, dincolo de faptul că depeneze de tehnologie, e o generație implicată. Mult mai implicată, mult mai răbdătoare, mult mai deschise ideilor noi și a problemelor. Ia, de la generația... Dinaintea noastră ar trebui să păstrăm seriozitatea totuși, sobrietatea și disciplina. Țin să cred că cei dinaintea noastră au fost mult mai disciplinați decât noi și mult mai sobriet decât noi. Nu aș merge pe sobrietatea aia în care să fii chiar, să storn ce nu-și încap, nu la asta mă refer, ci mă refer totuși la un anumit... stil de afili, a unui stil de eleganță, pentru că nu mi se pare normal să mergi într-un hot-text și să te comporti într-un anumit fel.

Lucian: și eu aș mai adăuga și rezilență. Poate aș suna așa super închis la minte, dar mi se pare că, cum ai spus și tu, avem un haz mai interesant al nostru ca generație și suntem deschizi la oportunități și vedem lumea altfel, dar dezavantajul ar fi apetitul la risc și la sacrificii. Cred că suntem mult mai comozi, practic. Nu stiu... Părinții bunicii noștri, cum am spus, au plecat în săniate, au stat în condiții inhumane tot felul de povești pe care ai putea practic să le pui, poate și în cărți. Noi, dacă nu avem 23 de grade în apartament și îi înbărim cafea de mineață sau macia sau... și nu stiu, nu avem, nu știu ce, telefon în mână, parcă deja... Spui întrebări și nu-ți convine nimic, nu știu, dau un exemplu. Cred că ar trebui să fim mai rezilienți, adică până la urmă, umile buni te culcă pe jos. O noapte dacă ai de durmit acolo, culcă-te acolo că nu o poțești nimic. Asta e. Sunt nefrică să ne protejăm foarte mult, așa o văd eu. Nefrică să muncim. Aici ar fi interesant, în același timp e și un avantaj, pentru că știi că oamenii leneși caută mereu soluții mai rapide și de aici apar tot felul de inovații.

Ela: Stau, stau! Absolut. Ti-mi se cred, cum ai zis si tu, cei dinaintea noastra aveau o disponibilitate la efort mult mai mare, pe care cred ca ar trebui sa o invatam si noi si la adaptare. Pentru ca oamenii creaza vremurile si din moment ce noi nu ne adaptam, s-ar putea sa nu ne fie chiar usor. Din moment ce ai un sistem in care tu te poți adapta, cred ca o sa-ti fie mai usor si tie ca om, ca student, ca... profesionist ca orice.

Lucian: As vrea sa-mi spui o carte care te-a format pe tine ca jurist in zona profesionala, ca student la drept, viitor jurist.

Ela: Cred că o să sună foarte puieril și foarte amuzant, dar Contele de Monte Cristo a fost o carte care nu a vorbit doar despre răzbunare, deși inițial așa pare, ci despre nedreptate, despre destin, despre răbdare, strategie și, până la urmă, în final, cu toți au plătit pentru nedreptatea pe care au făcut-o la început.

Lucian: Ce ai vrea să știe oamenii despre drepturile lor, românii din românii despre drepturile lor,

Ela: că au drepturi, dar au și obligații. Că pot să-și ceară drepturile foarte ușor, dar trebuie să știe care le sunt drepturile, că ar trebui să citească mai mult. Și, cum am zis, să știe în primul rând că au și obligații. Da, pot apela cu încredere la instituțiile statului că îi vor ajuta. Pot apela oricând la sistemul de justiție, pot apela la avocați. Și cel mai important e să nu-și facă dreptate singuri. Am observat chestia asta foarte mult, de exemplu... Dacă se întâmplă o tragedie și ne uităm prin comentarii, să-și caute dreptatea singur. Singuri. Nu mai suntem pe ochi pentru dinte. Trăim într-o democrație și într-un sistem în care avem un sistem judiciar, care, dacă îți faci dreptate singur, s-ar putea să nu se termine cel mai bine inclusiv pentru tine.

Lucian: Am auzit undeva o vorbă super interesantă în care spunea... Drepturile tale se termină în momentul în care deja mi le încalci pe ale mele, să spun așa. Și mai discutam și cu avocati și spuneau de o... Inflație a solicitării lor oamenilor pentru lucruri poate foarte mici, foarte irrelevante. Cum ai spus și tu... Social Media-ul e plin de comentarii in care oamenii doar se plang, nu mi-au dat, nu mi-au facut, nu mi-au... Da, etic, au crescut, au marit, doar vorbe de genul. Dar nu o sa vezi niciodata ca spune cineva despre... Hai sa fim mai activi civici, civici cum am spus, hai sa fim mai activi social, hai sa dam un exemplu bun. Si vorba aia chesheica cu schimbarea pleaca de la tine. Nu prea auia nimeni in calcul, stii? Pana la urma, eu sunt sutul asta, sigur, ca chiar asa e. Schimbarea trebuie sa plece de la tine, pentru ca... Daca incerc cu tau, influențezi 4-5 oameni, le povestești ce faci tu, acei 4-5 oameni vor fi influențați inevitabili, si tot asa, cum ai spus si tu de la campania Blood in Law, asa se intampla si cu... cum sa spun... oamenii buni in societate. Dau exemplu bun si de acolo pleaca mai departe. Cum ma spui, ce ai schimbat la modul asta de abordare?

Ela: oamenii să fie mai conștienți de problemele care există în societate, mult mai serios și mult mai uniți din punctul meu de... A o idee, cum am zis, să caute pe cineva care se indrume, să caute pe cineva cu care se pot asocia pentru că singur, țin să credeți că singur în ziua de astăzi nu mai poți să faci nimic. Nu ai cum să faci și să duzi singur o anumită problemă sau o anumită campanie. Ai nevoie de oameni la rândul tău. Deci nu mai suntem singurari, începem o muncă de echipă. Iar dacă știm cum să ne asociăm, bun, e prima, n-avem cum, absolut. Dar dacă ne găsim o asociere cât de cât, Și știm. Și ducem mai departe. Țin să cred că am putea să facem lucruri mult mai bine.

Lucian: Mm-hm. Și aș mai adăuga și recunoștința. Adică... Acum 30 de ani nu aveai posibilitatea să-ți dai cu părerea pe Facebook la o postare de a nu știu cu cui instituție din stat. Acum toată lumea ia lucrurile astea ca atare, știi? Și mi se pare cumva...

Ela: Am s-o...

Lucian: Nu are niciun sens, stii? Tu stai si scrii de pe un telefon dizainuit in Statele Unite, pe o platforma din Statele Unite, mananci cipsuri capitaliste si apoi spui ca ce nu-mi place deloc in Romania, stii? Adica, cum sa spun? Parerea pe care ti-o dai tu ca si cetatean... infrastructura unde-ti afisesc parerea e o infrastructura capitalista, vestica, pana la urma. Asa o vad eu. Ce ar vrea sa-mi spui? Cum am spus, noi suntem asa intr-o transitie, suntem o tara inca tanara, ca si democratie, sa spun asa, cum vezi justitia in Romania?

Ela: Puh, un subiect foarte sensibil, sincer. Perfectibilă. Clar. Are probleme, are vulnerabilități, dar se bazează pe oameni. Și oamenii trebuie să muncească serios și schimbarea vine prin oameni. Deci, ar trebui să o facă mai bună decât e.

Lucian: Mi se pare interesant pentru ca pun intrebarea asta fiecare invitat La sfarsit vreau sa fac ca un sondaj de opinie mai diferit Pana acum am primit raspunsuri de genul in constructie, cu fruna de mana trasă, acum o sa adaug si perfectibilă. E interesant. Vreau sa mai spui, in 10 secunde Un mesaj pentru un boboc din anul 1 la drept.

Ela: Să nu se sperie dacă e greu, să aibă răbdare cu el, să înțeleagă și să știe că dreptul e greu de la început, dar nu e imposibil. Să nu-i fie frică de eșec, să ceară ajutor atunci când are nevoie și să nu confunde oboseala sau o simplă cădere de moment cu lipsa de vocație sau cu neștiința totală sau cu neîncrederea în el. Să aibă încredere în ceea ce poate să facă și vremurile bune vor veni la timpul potrivit.

Lucian: Ați auzit? Nu mai vreau să adaug nimic. A fost o discuție super interesantă al aturi de Ela Ardelean. Iurăm mult succes în parcursul academic. Urmează acum pe cât de curând și să-și susțină lucrarea de licență. Cred că a fost un episod super tare, cum am spus. Trimit-l mai departe și prietenilor tăi și ne vedem la următorul episod. Respect!

Ela: Sigur. Mulțumesc tare mult. Zi faină!