Cartea a V-a Despre obligații › Titlul II Izvoarele obligațiilor
Articolul 1351Forța majoră și cazul fortuit
(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit. (2) Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. (3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. (4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat și în caz de forță majoră.
Codul Civil (Legea 287/2009). Text cu caracter informativ. Verifică forma oficială și actualitatea normei pe legislatie.just.ro. Sursă: legislatie.just.ro ↗
Avocați verificați pe acest domeniu
Ai o situație legată de acest articol? Vezi avocați verificați sau citește informații juridice pe Lexeto.





