Giancarlo Cristea, interviu: tratamentul cu canabis restituit de DIICOT și confiscat de jandarmi după o oră

Giancarlo Cristea a devenit, în octombrie 2026, unul dintre cele mai discutate nume din presa românească. În aceeași zi, statul român i-a restituit, pe bază de proces-verbal și în urma unei hotărâri definitive, tratamentul cu canabis medicinal confiscat în 2024, iar la aproximativ o oră după aceea, un echipaj al Jandarmeriei i l-a luat din nou. Despre caz au scris aproape toate redacțiile. Mai jos este povestea spusă chiar de el, în episodul 19 al podcastului Legea pe Șleau, înregistrat la câteva zile după incident. Am păstrat răspunsurile lui, ușor editate pentru lizibilitate, iar între ele am explicat, pe scurt, ce spune legea.

Giancarlo Cristea are în acest moment un dosar penal deschis. Opiniile despre intențiile autorităților îi aparțin și sunt prezentate ca atare. Până la o hotărâre definitivă, orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Cronologia cazului Giancarlo Cristea, pe scurt

Ziua restituirii: „Credeam că s-a terminat”

Lucian Popescu: Ai așteptat 818 zile. Mai credeai că se termină vreodată?

Giancarlo Cristea: Pentru mulți poate nu pare atât de mult. Procesele au durat 18 luni, iar în total au trecut 818 zile până am reușit să recuperez tratamentul meu și al soției. Pentru noi a fost o perioadă interminabilă, mai ales din cauza lipsei de predictibilitate. Nu știam până unde sunt dispuse să meargă autoritățile, în speță DIICOT. Au epuizat toate căile de atac, nu s-au oprit până la Curtea de Apel. Au vrut cu tot dinadinsul să ne confiște tratamentele prescrise legal și să nu ni le mai returneze niciodată.

Lucian Popescu: Hai să luăm ziua de luni pas cu pas. Ce s-a întâmplat după ce ai primit tratamentul?

Giancarlo Cristea: Am fost luni, în jurul orei 11, la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, acolo unde era ținut tratamentul. Am primit un proces-verbal și punga în care se aflau tratamentele, o pungă de hârtie sigilată, cu sigiliul BCCO și cu numărul dosarului. Am făcut câteva poze cu avocații mei, am plecat pe jos, ne-am oprit la o terasă la o cafea, apoi am pornit spre Poliția de Frontieră, unde aveam o audiere într-un dosar deschis în urma unei plângeri pe care o făcusem eu. Credeam că am încheiat partea asta a poveștii.

Eram în taxi cu unul dintre avocați când am văzut în trafic o dubă de jandarmi care a pornit semnalele acustice și luminoase. Un jandarm a ieșit pe jumătate pe geam și i-a strigat șoferului să tragă imediat pe dreapta. Au coborât vreo șapte-opt jandarmi. Pe lângă camerele de pe uniformă, aveau și camere video în mână și filmau. M-au întrebat dacă dețin substanțe interzise.

Lucian Popescu: Și ce le-ai răspuns?

Giancarlo Cristea: I-am spus domnului jandarm că în legislația română nu există sintagma „substanțe interzise”. Este vorba de substanțe aflate sub control național, care pot fi deținute de anumite persoane, în anumite condiții, cu drept. Și vreau să fac o precizare: eu nu am primit o excepție de la legea românească. Curtea de Apel nu mi-a spus „tu, Giancarlo Cristea, ești exceptat de la lege”. Instanța mi-a recunoscut dreptul de a deține tratamentul în baza unor prescripții medicale emise de un medic din Marea Britanie, iar România trebuie să respecte documentele medicale eliberate în alt stat. Am încercat să le arăt documentele. Mă loveam de un zid.

Ce înseamnă „fără drept” în legea drogurilor

Legea nr. 143/2000 pedepsește deținerea, introducerea în țară sau traficul de droguri „fără drept”. Expresia contează: aceeași substanță poate fi deținută legal de un pacient care are o prescripție medicală, de o farmacie sau de un laborator autorizat. Regimul acestor substanțe este stabilit de Legea nr. 339/2005, care permite folosirea lor în scop medical, în condițiile prevăzute de lege. Potrivit presei care a relatat motivarea instanței, Tribunalul București a reținut că introducerea în țară a unui astfel de tratament „nu este interzisă de plano” și poate fi legală dacă sunt îndeplinite condițiile Legii 339/2005, pe baza unei prescripții medicale.

„Restituire, dar fără dreptul de a-l avea asupra ta”

Lucian Popescu: Ce explicație ți-au dat jandarmii pentru confiscare?

Giancarlo Cristea: Mi s-a spus că, de fapt, Curtea de Apel a decis restituirea bunurilor, dar prin restituire nu mi se acordă și dreptul de a le deține pe teritoriul României și de a le transporta cu mine prin oraș.

Lucian Popescu: Adică ar fi trebuit să le teleportezi?

Giancarlo Cristea: Probabil. N-am primit un răspuns despre cum ar fi trebuit să procedez. BCCO a spus foarte clar că nu trimite prin poștă, m-au chemat în persoană să-mi restituie tratamentele. Am încercat să cooperez și să păstrez calmul, deși eram extrem de furios. Am sperat că la secția de poliție o să găsesc pe cineva cu care pot să argumentez. Am ajuns acolo doar pentru a se finaliza confiscarea, în opinia mea abuzivă. Am refuzat să semnez procesul-verbal. Mi s-a spus că tot ce pot face este să aștept deschiderea dosarului penal in rem și să-mi dovedesc nevinovăția în instanță, așa cum făcusem deja.

A fost o capcană? Ce crede Giancarlo Cristea

Lucian Popescu: Primul meu instinct e că a fost un scenariu. Tu ce crezi?

Giancarlo Cristea: Oricât aș vrea să cred că a fost ceva lipsit de rea-intenție, nu pot să fiu atât de naiv. Le-am spus jandarmilor că veneam de la BCCO, iar răspunsul a fost că nu îi interesează. Cum să nu-i intereseze, când eu vin de la o autoritate a statului cu substanțe controlate înmânate de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate? Dacă, în opinia Jandarmeriei, eu dețin fără drept o substanță interzisă, atunci cine mi-a dat-o? BCCO, nu? De ce nu au spus „hai să mergem la BCCO să ne explice cineva”? Din ce am înțeles ulterior, astfel de opriri în trafic nu se fac la întâmplare.

Lucian Popescu: Mai ales că nu erai nici măcar în mașina ta, erai într-o mașină de ride-sharing.

Giancarlo Cristea: Exact. Și nu m-au întrebat de arme sau de altceva. Ei știau exact ce caută.

Notă: afirmația că oprirea ar fi fost premeditată reprezintă opinia lui Giancarlo Cristea. Jandarmeria Capitalei nu a comentat public incidentul, potrivit presei.

Otopeni 2024: aceeași procedură ca în 2023, alt rezultat

Lucian Popescu: În 2023 ai intrat în țară cu același tratament și nu ai pățit nimic. Ce s-a schimbat în 2024?

Giancarlo Cristea: Nimic, în opinia mea. Legislația a rămas la fel, nu s-a modificat nicio lege care să privească speța mea. Singura diferență a fost că n-am mai venit singur, am venit cu soția mea, care are și ea tratament cu canabis. Comportamentul nostru a fost identic. Am mers de bună voie la biroul de declarare a bunurilor, pe culoarul roșu, pentru că e responsabilitatea călătorului care are tratamente cu substanțe controlate să le declare. Am procedat la fel și sâmbăta trecută, în 2026. Polițiștii voiau să-mi confiște și de data asta tratamentul, dar mi-au spus că mă salvează cele trei hotărâri judecătorești pe care le aveam asupra mea. O dată da, o dată nu, iar luni mi l-au luat din nou.

Lucian Popescu: Cum au decurs cele patru ore de la Otopeni, cu fetița voastră de față?

Giancarlo Cristea: Îi spusesem fiicei mele că o să fie o simplă formalitate. În 2023 așteptasem 40 de minute. N-a fost așa. După patru ore și jumătate, am acceptat să semnăm rapoartele de confiscare, pentru că ni s-a spus că fără semnături nu părăsim aeroportul. Când ne pregăteam să ieșim, unul dintre agenți s-a adresat direct fiicei mele: „Vezi ce se întâmplă dacă părinții tăi se încurcă cu droguri.” Ne-a prezentat ca pe niște infractori. Am fost informați că mi se va deschide dosar penal pentru trafic internațional de droguri de risc.

Lucian Popescu: Cum ai găsit avocați?

Giancarlo Cristea: A fost un coșmar. Zile întregi am dat telefoane. Aproape toți avocații mi-au spus că n-am nicio șansă, că am încălcat legea, că ce mi-a trebuit să vin în România cu canabis. Începusem să cred că am greșit eu. Până când am ajuns la Raul Bud și la Sebastian Nagy, din Cluj, care mi-au spus: „Te putem ajuta, pentru că tu nu ai încălcat legea. Interpretarea ta e corectă și vom lupta pentru tine în instanță.”

Clasarea DIICOT: de ce a refuzat „lipsa vinovăției”

Lucian Popescu: Dosarul a fost clasat destul de repede. De ce nu te-ai oprit acolo?

Giancarlo Cristea: Pentru că a fost clasat pe motiv că fapta a fost comisă fără vinovăția prevăzută de lege. Procurorii au explicat că eu aș fi interpretat greșit legea și am venit în necunoștință de cauză, crezând că legea îmi permite. Așa că, foarte milostivi, nu m-au trimis în judecată, dar ne-au confiscat tratamentele, pentru că, în opinia lor, erau droguri de risc deținute fără niciun drept. Numai că în România nu te poți scuza spunând că nu ai cunoscut legea. Cred că au vrut să-și acopere propriile greșeli și au crezut că e un troc rezonabil pentru ambele părți. Nu o să fie niciodată rezonabil să-mi fie călcate drepturile în picioare.

Lucian Popescu: Practic: „ai greșit și tu, dar te lăsăm în pace”.

Giancarlo Cristea: Da, dar tratamentele rămân la noi.

De ce contează formula clasării

Articolul 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală are două teze care par asemănătoare, dar au efecte diferite:

• teza I, „fapta nu este prevăzută de legea penală”: ceea ce ai făcut nu este infracțiune;
• teza a II-a, „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”: fapta este prevăzută de legea penală, dar autorul nu a avut forma de vinovăție cerută.

Diferența se vede la confiscare. Potrivit art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală. Dacă rămâne formula „fără vinovăție”, statul poate cere confiscarea substanței, chiar dacă dosarul e închis. Dacă deținerea nu e infracțiune, pentru că persoana avea un drept, temeiul confiscării dispare. Potrivit presei, în martie 2025 judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București a schimbat temeiul clasării pe teza I, iar în octombrie 2025 același tribunal a respins cererea de confiscare a DIICOT.

Costul unui proces cu statul: bani, timp și sănătate

Lucian Popescu: Și-ar permite un om obișnuit un astfel de proces?

Giancarlo Cristea: Cred că ar fi foarte greu. Nu mi-am făcut încă un calcul, au fost multe cheltuieli, inclusiv drumurile avocaților, pentru că ei sunt în Cluj, iar procesele au fost la București. Cred că mulți ar accepta o clasare ca aceea doar ca să scape, să nu intre într-un proces atât de lung. Probabil pe asta se bazau și procurorii, că nu o să rezist nici financiar, nici psihologic.

Afecțiunile de care sufăr sunt influențate direct de stres și anxietate. Simptomele mi s-au agravat chiar a doua zi după ce mi-au fost confiscate tratamentele. Am ajuns la spital de două ori. La o unitate de urgență nu am fost primit: mi s-a spus că sunt dependent de droguri și să merg în altă parte. A doua zi am fost primit la alt spital, dar am fost certat permanent că ar trebui să las canabisul și să iau tratamentele clasice, deși le explicasem că încercasem deja toate opțiunile, inclusiv ani de imunoterapie, fără rezultat.

Lucian Popescu: Pentru ce afecțiune folosești tratamentul?

Giancarlo Cristea: Am boala Crohn, o boală autoimună care afectează întreg sistemul digestiv și provoacă inflamații severe în intestin. De câteva ori am evitat la limită o operație. În cel mai dificil moment am ajuns să cântăresc 38 de kilograme, la 1,71 metri. Ulterior am fost diagnosticat cu fibromialgie, durere cronică generalizată, tulburare de anxietate și depresie. Canabisul mi-a redat abilitatea de a trăi o viață aproape normală. De ce să renunț la un tratament care funcționează doar din cauza preconcepțiilor?

De la România la Marea Britanie: cum a ajuns la tratament

Lucian Popescu: Cum ai ajuns la tratamentul cu canabis?

Giancarlo Cristea: Din întâmplare, în 2014, în România. Eram convins că toate substanțele controlate sunt dăunătoare. La un grătar în familie, când nu mă puteam bucura de nimic din cauza durerilor, cumnatul meu a insistat să încerc. Simptomele au dispărut aproape complet. În ziua aceea am mâncat mai mult decât în toată luna. Apoi m-am documentat și am aflat că, în alte țări, canabisul era studiat ca tratament, inclusiv pentru afecțiuni gastrointestinale.

În 2015 am plecat în Marea Britanie. Înainte, am încercat să intru într-un program de imunoterapie la un spital din București. Mi s-a spus că dosarul trebuie aprobat de o comisie de medici, iar apoi mi s-au cerut bani ca să ajungă acolo, pentru fiecare medic din comisie. Nu am avut cum, așa că am plecat. La zece zile după ce am ajuns în Marea Britanie, am fost internat de urgență, cu o complicație gravă a bolii, și operat.

Lucian Popescu: Și acolo cum s-a ajuns la legalizare?

Giancarlo Cristea: M-am alăturat asociațiilor de pacienți care cereau acces legal la canabis medicinal. Am protestat în fața Parlamentului britanic și am depus mărturii. Câțiva parlamentari ni s-au alăturat. Picătura care a umplut paharul a fost un copil cu epilepsie căruia vameșii britanici i-au confiscat tratamentul cu canabis prescris legal în Olanda. Mama lui era una dintre cele mai active voci ale campaniei. Scandalul a fost uriaș, iar în noiembrie 2018 Marea Britanie a legalizat canabisul în scop medical.

Justiția din România într-un cuvânt

Lucian Popescu: Cum ai descrie justiția din România într-un singur cuvânt?

Giancarlo Cristea: Pentru mine, până acum, justiția a fost dreaptă. Am avut trei procese și am câștigat de trei ori în fața DIICOT. Nu pot să fiu ipocrit și să spun că justiția mi-a făcut rău. Problema e la aplicarea legii de către autorități: poliție, jandarmerie, DIICOT, Poliția de Frontieră, vamă. Acolo e o problemă enormă. Când instanța îți restituie un bun prin decizie definitivă și, după o oră, Jandarmeria îl confiscă, spune-mi tu ce înseamnă justiția pentru ei.

Lucian Popescu: Ăsta nu a fost un episod despre droguri. A fost despre preconcepții și despre oameni bolnavi care se lovesc de o hârtie.

Giancarlo Cristea: Sper să se clarifice lucrurile, atât pentru opinia publică, cât mai ales pentru autorități. Acolo sunt lacune în înțelegere, în empatie și în acceptarea pacienților și a tratamentelor cu care dorim să ne tratăm.

Ce urmează în cazul Giancarlo Cristea

După confiscarea din 19 octombrie 2026, lui Giancarlo Cristea i s-a deschis un nou dosar penal, pentru aceeași categorie de tratament pentru care există deja o hotărâre definitivă de restituire. Giancarlo Cristea spune că va continua să conteste confiscarea. Cazul ridică o întrebare pe care orice pacient care călătorește cu medicamente prescrise în alt stat și-o poate pune: ce valoare are, în practică, o hotărâre judecătorească definitivă atunci când instituțiile care o aplică o interpretează diferit?

Episodul integral, cu transcriptul complet și capitolele, este pe pagina Legea pe Șleau EP19 — Giancarlo Cristea. Dacă vrei să înțelegi ce drepturi ai când ești oprit sau reținut, citește și ghidul despre drepturile tale când ești reținut de poliție, iar pentru diferența dintre consum, deținere și trafic, articolul despre cazul Wiz Khalifa și legea drogurilor în România.

Temei legal

• Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri — art. 3 (introducerea în țară, fără drept, de droguri) și art. 4 (deținerea pentru consum propriu, fără drept).
• Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope — condițiile în care aceste substanțe pot fi deținute și folosite în scop medical.
• Codul de procedură penală, art. 16 alin. (1) lit. b) — fapta nu este prevăzută de legea penală (teza I) ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (teza a II-a).
• Codul penal, art. 112 alin. (1) lit. f) — confiscarea specială a bunurilor a căror deținere este interzisă de legea penală.

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică.

Informează-te și vezi avocați gratuit. Descarcă aplicația Lexeto.