Pot fi împărțite bunurile înainte de pronunțarea divorțului?

Nu, partajul bunurilor comune presupune, ca regulă, încetarea sau modificarea regimului matrimonial. Acesta încetează, în principiu, la data la care hotărârea de divorț rămâne definitivă. Soții pot solicita partajul odată cu divorțul, prin aceeași cerere de chemare în judecată, sau ulterior, printr-o acțiune separată.

Ce se întâmplă dacă unul dintre soți a plătit creditul ipotecar cu bani moșteniți?

Sumele provenite din moștenire sunt bunuri proprii. Dacă un soț a folosit bani proprii pentru a achita un bun comun (de exemplu, creditul ipotecar al locuinței comune), are dreptul la o creanță față de celălalt soț ori la o cotă mai mare din bunul respectiv, pe baza dovezilor de plată prezentate instanței.

Apartamentul este pe numele unui singur soț — este bun propriu?

Nu în mod automat. Faptul că imobilul este înscris în cartea funciară pe numele unui singur soț nu determină natura juridică a bunului. Dacă apartamentul a fost cumpărat cu bani din veniturile comune în timpul căsătoriei, este bun comun, indiferent de numele din acte. Intabularea pe un singur soț poate servi drept probă, dar poate fi combătută cu alte înscrisuri (contractul de vânzare-cumpărare, extrasele de cont, data dobândirii).

Cât durează un proces de partaj judiciar?

Durata variază considerabil. Un dosar simplu, cu un singur bun și fără expertiză tehnică contestată, poate fi soluționat în 6—12 luni. Dosarele complexe, cu patrimonii extinse, mai mulți creditori sau apeluri, pot depăși 2—3 ani. Partajul prin acord notarial poate fi finalizat în câteva zile sau săptămâni.

Partajul bunurilor: cum se împarte averea la divorț (2026)

4 iulie 2026

Partajul este operațiunea juridică prin care bunurile comune ale soților se împart între aceștia la încetarea regimului matrimonial, de regulă la divorț.
Prin regimul matrimonial legal (comunitatea legală), bunurile dobândite în timpul căsătoriei aparțin în comun ambilor soți; bunurile obținute înainte de căsătorie ori prin moștenire/donație rămân bunuri proprii.
Împărțeala se poate realiza prin acord la notar (simplu, rapid) sau prin hotărâre judecătorească (dacă soții nu se înțeleg).
Cota fiecărui soț se prezumă egală (1/2), dar instanța poate stabili cote diferite în funcție de contribuția efectivă la dobândirea bunurilor.

Ce este partajul bunurilor

Partajul bunurilor reprezintă împărțirea masei de bunuri deținute în comun de doi sau mai mulți coproprietari, astfel încât fiecare să devină proprietar exclusiv al cotei sale. În contextul divorțului, partajul vizează bunurile comune ale soților acumulate pe durata căsătoriei.

Momentul partajului nu este obligatoriu să coincidă cu divorțul. Soții pot solicita partajul odată cu acțiunea de divorț, dar îl pot amâna și pentru o dată ulterioară — uneori chiar la ani distanță după desfacerea căsătoriei. Atât timp cât bunurile rămân neîmpărțite, ele continuă să aparțină în comun fostilor soți, ceea ce poate genera dificultăți practice în administrarea sau înstrăinarea lor.

Partajul poate fi total (cuprinde toate bunurile comune) sau parțial (privește doar anumite bunuri, restul rămânând în coproprietate temporară).

Bunuri comune vs. bunuri proprii

Distincția dintre bunurile comune și bunurile proprii este fundamentală, deoarece doar bunurile comune intră în masa partajabilă.

Bunurile comune

Conform Codului civil, în regimul matrimonial al comunității legale — regimul care se aplică automat dacă soții nu au ales altul printr-o convenție matrimonială —, sunt considerate bunuri comune toate bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei, cu excepțiile prevăzute de lege.

Intră în categoria bunurilor comune:

locuința cumpărată sau construită în timpul căsătoriei (indiferent pe numele cui este înscrisă);
autovehiculele achiziționate în timpul căsătoriei;
economiile acumulate în conturi bancare comune sau individuale, dacă provin din venituri realizate în timpul căsătoriei;
investițiile, acțiunile sau alte active financiare obținute din veniturile comune;
mobilierul și electrocasnicele cumpărate în perioada căsătoriei.

Bunurile proprii

Bunurile proprii rămân în patrimoniul exclusiv al soțului căruia îi aparțin și nu pot fi supuse partajului. Potrivit Codului civil, sunt bunuri proprii:

bunurile dobândite înainte de căsătorie;
bunurile primite prin moștenire sau donație în timpul căsătoriei, chiar dacă donatorul sau testatorul nu a prevăzut expres aceasta (cu excepția cazului în care actul de donație ori testamentul stipulează că bunul devine comun);
bunurile de uz personal (haine, obiecte de igienă, instrumente specifice profesiei etc.);
bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele, brevetele de invenție și alte drepturi de proprietate intelectuală;
despăgubirile sau indemnizațiile cu caracter strict personal (de exemplu, sumele primite ca daune morale pentru vătămări suferite de un soț).

Dacă există litigiu cu privire la natura unui bun — comun sau propriu —, sarcina probei revine soțului care susține că bunul este propriu.

Ai o întrebare despre acest subiect?

Pune-o gratuit în aplicația Lexeto: vezi avocați verificați și primești informații.

Pune o întrebare

Partaj prin acord la notar vs. partaj judiciar la instanță

Partajul prin bună învoială (la notar)

Atunci când soții cad de acord asupra modului de împărțire a bunurilor comune, partajul se realizează printr-un act autentic notarial. Această cale este recomandată ori de câte ori există voință comună, deoarece:

este mai rapidă decât procedura judiciară;
costurile sunt, de regulă, mai previzibile și mai reduse decât onorariile avocațiale și taxele judiciare dintr-un litigiu prelungit;
soții au libertate deplină să stabilească orice modalitate de împărțire, inclusiv să atribuie un bun unuia dintre ei cu plata unei sulte (compensații bănești) celuilalt;
reduce stresul și conflictul asociat proceselor în instanță.

Notarul verifică identitatea părților, legalitatea acordului și va autentifica actul de partaj. Dacă printre bunuri se numără imobile, actul notarial se înscrie ulterior în cartea funciară.

Partajul judiciar (pe cale judecătorească)

Dacă soții nu ajung la un acord, oricare dintre ei poate sesiza instanța de judecată competentă cu o cerere de partaj. Procesul parcurge mai multe etape:

Identificarea masei partajabile — instanța stabilește care sunt bunurile comune supuse împărțirii.
Stabilirea cotelor de contribuție — instanța analizează contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor.
Evaluarea bunurilor — de regulă prin expertiză tehnică (evaluator autorizat).
Atribuirea efectivă — instanța poate atribui bunul unuia dintre soți (cu obligația de a plăti sultă celuilalt), poate dispune vânzarea bunului la licitație și împărțirea prețului, sau poate constitui o coproprietate forțată temporară dacă situația o impune.

Procesul poate dura de la câteva luni la câțiva ani, în funcție de complexitatea patrimoniului și de gradul de conflict dintre foștii soți.

Cum se stabilește cota fiecărui soț

Prezumția de egalitate

Regula generală, prevăzută de Codul civil, este că fiecare soț deține o cotă egală de 1/2 din bunurile comune. Această prezumție simplificăaprocedura partajului în marea majoritate a cazurilor.

Contribuția efectivă — criterii de diferențiere

Prezumția de egalitate poate fi răsturnată dacă unul dintre soți demonstrează că a contribuit în mod inegal la dobândirea bunurilor comune. Instanța analizează:

Contribuția financiară directă: veniturile salariale, veniturile din activități independente, chiriile sau dividendele aduse de fiecare soț în patrimoniul comun.
Contribuția indirectă: munca în gospodărie, creșterea copiilor, sprijinul acordat celuilalt soț pentru avansarea profesională — sunt recunoscute de Codul civil ca forme legitime de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Modul de administrare a bunurilor: risipa nejustificată a unuia dintre soți poate influența cota stabilită.

Contribuția nu trebuie confundată cu culpa la divorț. Un soț vinovat de destrămarea căsătoriei nu pierde automat dreptul la o cotă echitabilă din bunurile comune; cotele se stabilesc exclusiv pe baza contribuției la dobândire.

Datoriile comune

Datoriile contractate în comun de soți (credite ipotecare, credite de consum comune etc.) se împart, de regulă, proporțional cu cotele stabilite la partaj. Creditorul nu este parte în procesul de partaj și nu este legat de acordul soților — poate urmări în continuare oricare dintre debitori pentru întreaga datorie. Soțul care a plătit mai mult decât cota sa are drept de regres împotriva fostului soț.

Temei legal

Codul civil al României — Cartea a II-a, Titlul II, Capitolul VI: Regimurile matrimoniale (art. 312—372) — reglementează regimul comunității legale, categoriile de bunuri comune și bunuri proprii, gestiunea bunurilor comune și răspunderea pentru datorii.
Codul civil — art. 357—358: Lichidarea regimului comunității legale — stabilește regulile privind stabilirea cotelor de contribuție, prezumția de egalitate și modalitățile de realizare a partajului.
Codul civil — art. 669—686: Partajul (drept comun) — normele generale aplicabile oricărei coproprietăți, inclusiv partajului dintre foști soți, în ceea ce privește modalitățile de realizare (convenție, hotărâre judecătorească), efectele partajului și garanția contra evicțiunii între copartajanți.
Codul de procedură civilă — art. 980—983: Procedura partajului judiciar — reglementează etapele procesuale, rolul expertului și modalitățile de atribuire a bunurilor.