Sesizarea organelor de urmărire penală: plângere, plângere prealabilă și denunț

Autor: av. Răzvan Delibașa — Fondator Foaia de Drept

Sesizarea reprezintă actul prin care este adusă la cunoștința organelor de urmărire penală săvârșirea unei fapte susceptibile să constituie infracțiune. Codul de procedură penală reglementează, între modalitățile de sesizare, plângerea, plângerea prealabilă și denunțul, fiecare având un regim juridic distinct, determinat de natura actului, persoana care îl formulează și efectele pe care legea i le atribuie.

Plângerea penală

Potrivit art. 289 alin. (1) C. pr. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune.

Ce trebuie să cuprindă plângerea?

Art. 289 alin. (2) C. pr. pen. stabilește în mod expres elementele pe care trebuie să le cuprindă plângerea. În cazul persoanei fizice, aceasta trebuie să indice numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului. În cazul persoanei juridice se indică denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, contul bancar și reprezentantul legal ori convențional. Plângerea trebuie să cuprindă, de asemenea, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.

Descrierea faptei reprezintă, în acest context, elementul esențial al sesizării. Ea trebuie să permită identificarea conduitei reclamate și a împrejurărilor în care aceasta s-ar fi desfășurat. În schimb, identitatea făptuitorului și mijloacele de probă trebuie să fie indicate doar în măsura în care sunt cunoscute de către petiționar, nefiind elemente obligatorii ale plângerii penale.

Plângerea poate fi formulată personal sau prin mandatar, mandatul trebuind să fie special, iar procura rămânând atașată plângerii. Dacă este formulată în scris, trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar. Plângerea poate fi formulată și în formă electronică, în condițiile legii, iar în cazul formulării orale aceasta se consemnează într-un proces-verbal de către organul care o primește.

Codul de procedură penală reglementează și situații particulare privind persoana care formulează plângerea, inclusiv formularea acesteia de către unul dintre soți pentru celălalt soț sau de copilul major pentru părinți, precum și regimul plângerii formulate pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă.

În cazul în care plângerea nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege sau descrierea faptei este incompletă ori neclară, legea prevede că aceasta se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc. În cauzele complexe, redactarea plângerii cu sprijin de specialitate poate evita asemenea deficiențe și poate permite delimitarea corespunzătoare a faptelor și a mijloacelor de probă relevante.

Plângerea prealabilă

Plângerea prealabilă este o instituție distinctă, aplicabilă în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede în mod expres această condiție. Potrivit art. 295 alin. (1) C. pr. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Prin urmare, plângerea prealabilă nu reprezintă doar o modalitate de sesizare a organelor judiciare, ci constituie și condiția necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale în cauzele în care legea o impune. Codul penal prevede însă anumite situații în care acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu.

Plângerea prealabilă trebuie introdusă în termen de trei luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei. Dacă este greșit îndreptată, este considerată valabilă dacă a fost introdusă în termen la organul judiciar necompetent, urmând să fie transmisă organului competent.

În ceea ce privește retragerea plângerii prealabile, art. 158 alin. (4) Cod penal, în forma actuală, prevede că aceasta produce efecte numai dacă este însușită de procuror. Regula se aplică indiferent dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare în urma plângerii prealabile sau din oficiu, în condițiile legii.

Denunțul

Potrivit art. 290 CPP, denunțul este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni. Spre deosebire de plângere, denunțul nu presupune existența unei vătămări proprii a persoanei care sesizează organele judiciare.

Prin urmare, denunțătorul nu este, prin simpla formulare a denunțului, persoană vătămată. Această calitate presupune existența unei vătămări cauzate prin infracțiune, în condițiile Codului de procedură penală.

O particularitate a denunțului este aceea că poate fi făcut numai personal, dispozițiile art. 289 alin. (2), (4)–(6) și (8)–(10) aplicându-se în mod corespunzător.

Ce se întâmplă după sesizarea organelor de urmărire penală?

Organele de urmărire penală verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Dacă sesizarea nu îndeplinește cerințele de formă ori descrierea faptei este incompletă sau neclară, actul se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc. În cazul plângerii prealabile se verifică și respectarea termenului legal.

Dacă nu există un impediment legal, se dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. În această etapă, urmărirea penală se desfășoară in rem, pentru stabilirea existenței faptei și identificarea persoanei care a săvârșit-o.

Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) C. pr. pen., urmărirea penală se efectuează în continuare față de aceasta, persoana dobândind calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală.

Ulterior, procurorul dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, persoana dobândind calitatea de inculpat. Dacă, la finalizarea urmăririi penale, procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și că există probele necesare și legal administrate, iar din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal, întocmește rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată. Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței.

Concluzie

Formularea unei sesizări penale nu trebuie privită ca o simplă formalitate prin care o persoană aduce la cunoștința organelor judiciare existența unei posibile infracțiuni.

Modalitatea în care sunt prezentate faptele, împrejurările relevante și, atunci când sunt cunoscute, persoana făptuitorului și mijloacele de probă poate influența în mod semnificativ modul în care sesizarea este analizată și demersurile care urmează acesteia.

O plângere incompletă, neclară sau formulată fără o delimitare corespunzătoare a faptelor poate conduce la dificultăți încă din etapa verificării sesizării și poate îngreuna stabilirea obiectului urmăririi penale și a aspectelor care trebuie lămurite prin administrarea probatoriului.

În cauzele complexe, o redactare riguroasă este cu atât mai importantă, întrucât sesizarea reprezintă punctul de plecare al întregului parcurs procesual, de la verificarea condițiilor legale și începerea urmăririi penale până la eventuala punere în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată.

Prin urmare, atunci când o persoană apreciază că a fost victima unei infracțiuni, redactarea plângerii penale cu respectarea cerințelor legale și cu prezentarea clară și coerentă a situației de fapt reprezintă un demers care trebuie tratat cu seriozitate.

Temei legal

Codul de procedură penală: art. 288–290, art. 294–298, art. 305, art. 309, art. 314–315, art. 328–329, art. 338–341.

Codul penal: art. 157–159 și art. 199.

Articol publicat în parteneriat editorial cu Foaia de Drept.

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică.

Informează-te și vezi avocați gratuit. Descarcă aplicația Lexeto.