Regimul juridic al nulității absolute a actelor juridice din perspectiva procesuală

– Cine, până când și în ce stadiu procesual poate fi invocată nulitatea absolută?

– Nulitatea actelor juridice civile poate fi invocată direct în calea de atac?

– Art. 1247 Cod Civil (C.C.) raportat la art. 478 Cod de Procedura Civilă (C.P.C.);

– Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Articol de: Av. Alin Panghios

Contextul de fapt și procedural al unora dintre litigiile în care am acordat asistență recent, ne-a captat atenția cu privire la divergența dintre teoria doctrinară privind regimul juridic al nulității absolute a actelor civile (din perspectiva interpretării dreptului material aplicabil) și opinia practicienilor, referitoare la posibilitatea de valorificare a acestei apărări în plan procesual.

În urma documentărilor efectuate am putut constata că de-a lungul timpului s-au purtat lungi dezbateri doctrinare, din perspectiva asemănărilor și deosebirilor dintre nulitatea actelor juridice civile (absolută/relativa, virtuală/expresă) și nulitatea actelor de procedură (absolută/relativă, condiționată/necondiționată de vătămare).

Din acest motiv, pentru a se înlătura eventualele confuzii de regim juridic și pentru ca nulitatea actelor de procedură să nu fie confundată cu nulitatea absolută a actelor juridice civile, Codul Civil a reglementat (însă insuficient) prin art. 1247 și aspecte de ordin procesual, respectiv cine și în ce mod poate invoca nulitatea absolută a actului juridic civil, al cărui conținut îl redăm mai jos:

„Nulitatea absolută_:_

(1) Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.

(2) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie_._

(3) Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută_._

(4) Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege_.”_

Cu toate acestea, deși se specifică că nulitatea absolută a actelor juridice poate fi invocată pe cale de excepție_,_ legiuitorul a omis să califice juridic această excepție astfel încât să poată fi identificate regulile procedurale aplicabile (îndeosebi cele vizând momentul procesual până la care poate fi invocată).

Așadar, deși voința legiuitorului pare clară, conflictul intervine însă, atunci când se invocă excepția nulității absolute a actului juridic civil direct într-o cale de atac, fie ea de reformare, fie de retractare, putându-se crea o confuzie între regimului juridic al excepției nulității absolute a actelor juridice (reglementat de art. 1247 Cod Civil) cu cel al nulității absolute al actelor de procedură (reglementat de art. 178 Cod de Procedură Civilă) sau cu cel al unei excepții procesuale absolute (art. 247 Cod de Procedură Civilă), care ar putea fi invocată în orice stare a pricinii.

Prin art. 178 alin. (1) Cod de Procedură Civilă legiuitorul a stabilit că „Nulitatea absolută poate fi invocată (…) în orice stare a judecăţii cauzei_,_ dacă legea nu prevede altfel_.”,_ iar prin art. 247 alin. (1) Cod de Procedură Civilă „Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului_,_ dacă prin lege nu se prevede altfel_. Ele pot fi_ ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă_,_ pentru soluţionare_, nu_ este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi_.”_

În lipsa altor dispoziții procedurale, din nevoia de a identifica o soluție pentru a degreva această lacună practicienii au înțeles să invoce excepția nulității absolute a actelor juridice civile (art. 1247 CC) în condițiile art. 247 CPC, încurajați fiind și de rațiunile doctrinare ce au stat la baza fundamentării sancțiunii nulității absolute a actelor juridice civile.

Potrivit opiniei doctrinare la care ne raliem, nulitatea absolută a unui act juridic civil intervine ca urmare a încălcării unei norme legale imperative, consecința sancțiunii fiind lipsirea de efecte juridice ale actului supus judecății. Or, în condițiile în care judecătorul este chemat să apere ordinea de drept, îndeplinind un serviciu de interes public (art. 1 alin. 2 C.P.C.) apare ca fiind de neconceput (contrară ordinii publice) o soluție de admitere a unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe un contract lovit de nulitate absolută, deci inexistent.

În acest caz, considerăm că instanța este datoare să constate inexistența actului și să respingă acțiunea (în același sens a se vedea și Drept Civil- Parte Generala G. Boroi ed. a 2-a, ed. Hamangiu 2012 si extras din Codul Civil Comentat, Fl. A. Baias, ed. a 2-a, 2014), indiferent de momentul procesual la care partea aduce la cunoștință instanței cauza de nulitate (în măsura în care nu a putut fi constatată din oficiu).

Opinia contrară se fundamentează pe prevederile art. 478. alin. (1) Cod de Procedură Civilă, cu denumirea marginală „Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă” potrivit căruia: „Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe_.”_Așadar, în plan procesual identificam o limită temporală care pare că ar contraveni voinței legiuitorul prevăzută în art. 1247 Cod Civil.

Litiganții Societății Profesionale de Avocați „Constantinof și Asociații” au invocat în două procese distincte (atât în apel, cât și în recurs) excepția nulității absolute a actelor juridice civile, fundamentată pe opinia doctrinară sus citată.

În ambele cazuri, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Recurs, a respins excepția invocată, dar și criticile de recurs privind posibilitatea de invocare a excepției nulității absolute a actelor juridice civile direct în recurs.

Expunem, în continuare, considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a apreciat, constant, că toate motivele de nulitate, indiferent că vorbim de cauze de nulitate sau efecte ale nulității, trebuie invocate încă din prima etapa procesuală (denumită și „prima instanță”):

I. Prin considerentele Deciziei Civile nr. 2765/14.12.2021 pronunțată în Recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă (nepublicată), s-au reținut următoarele**:**

„În termenii distincției reglementate de art. 31 din Codul de procedură civilă_,_ excepția nulității absolute a promisiunii bilaterale de vânzare reprezintă o apărare de fond_,_ specifică dreptului substanțială și aflată_,_ în principiu_, la_ îndemâna pârâtului_,_ iar nu o excepție procesuală de fond_,_ absolută_,_ prin care se invocă neregularități procedurale_,_ fără să se pună în discuție fondul dreptului_,_ supusă regimului juridic prevăzut de art. 247 alin_. (1) din_ Codul de procedură civilă_, care_ permite invocarea ei direct în recurs”,

„Cum promisiunea bilaterală de vânzare constituie fundamentul cererii deduse judecății_,_ recurenta reclamantă era ținută să formuleze pretențiile deduse judecății_, fie_ prin cererea de chemare în judecată_, fie_ printr_-o_ cerere adițională potrivit art. 30 alin_. (5) din_ Codul de Procedură Civilă (…)”

„Recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate_,_ pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin (1) din Codul de procedură civilă_,_ astfel încât_,_ în această etapă procesuală_, nu_ este posibilă formularea unor cereri noi și nici nu este permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii ori modificarea situației de fapt reținute de instanțele de fond (ce au competență exclusivă în acest sens).”

„Totodată, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită nici susținerea aceleiași recurente referitoare la neexercitarea rolului activ de către instanța de apel_,_ prin neinvocarea nulității absolute a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare_,_ sens în care se prevalează de prevederile art. 1247 alin_. 3) din_ Codul civil, având în vedere că rolul activ al judecătorului în procesul civil are o serioasă limitare_,_ dată de principiul disponibilității părților_;_ mai mult decât atât norma de drept substanțial nu prevede că instanța poate invoca nulitatea absolută a unui contract, independent de rigorile Codului de procedură civilă_.”_

II. Prin considerentele Deciziei Civile 855 /06.04.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a Civilă (nepublicată) s-au reținut următoarele**:**

„Înalta Curte reține, în primul rând, că aserțiunile teoretice ale recurentei-reclamante privind caracterul principiului resolute iure dantis resolvitur ius accipientis_,_ de efect al nulității, iar nu de motiv de nulitate nu prezintă relevanță în cauză, instanța de apel neefectuând o asemenea analiză pentru înlăturarea de la examinare a solicitării expuse anterior.”

„Din conținutul deciziei recurate rezultă cu claritate că instanța devolutivă de atac a înlăturat de la analiză susținerile recurentei-reclamante din perspectiva respectării normelor procedurale, în raport de limitele investirii instanței de fond prin cererea de chemare în judecată, independent de caracterizarea dată susținerilor părții. ”

„Din această perspectivă, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă, prin cererea introductivă, nu a formulat o cerere prin care să supună primei instanțe analiza nulității actului constitutiv al I.D. sub aspectul efectului nulității actului subsecvent celui inițial, cu privire la care se formulare, de asemenea, o cerere de constatare a nulității. Examinarea cererii de chemare în judecată relevă că recurenta-reclamantă a invocat nulitatea actului constitutiv al societății pentru motivul obiectului ilicit.”

„În aceste condiții, cu respectarea prevederilor art. 478 C.proc.civ., în mod legal instanța de apel nu a procedat la examinarea criticilor menționate, apreciind că partea a formulat o cerere nouă în calea devolutivă de atac. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, indiferent de modalitatea în care este caracterizat principiul anulării actului subsecvent (ca efect al nulității actului inițial, ori ca motiv de nulitate), el trebuia mai întâi dezbătut în fața primei instanțe, pentru a putea fi invocat ulterior în calea devolutivă de atac.”

Așadar, și în acest caz, Înalta Curte consideră că motivul de nulitate trebuia invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare/cerere reconvențională indiferent dacă principiul anulării actului subsecvent este caracterizat ca un efect al nulității sau ca un motiv de nulitate distinct.

Încheiem prin a concluziona că**, din** perspectivă procesuală**,** toate apărările vizând caracteristicile**,** elementele și condițiile generale de valabilitate**,** nulitatea și efectele decurgând din nulitatea actelor juridice civile sau orice altă sancțiune prevăzute de o lege de drept material, substanțial**,** trebuie să fie invocate prin cererile și apărările părților formulate în primă instanță**,** în termenele și condițiile prevăzute de Codul de Procedură Civilă**,** toate fiind asimilate din perspectiva procedurală unor apărări de fond, iar nu unor excepții procesuale**.**

Referitor la divergența de opinii, considerăm că ambele opinii au la bază rațiuni juridice puternice. Chiar dacă rațiunea doctrinei este întemeiată și utilă pentru a proteja ordinea de drept, pe cealaltă parte, judecătorii nu pot ignora dispozițiile procedurale imperative, motiv pentru care apreciem că se impune de lege ferenda revizuirea de către legiuitor fie a dispozițiilor art. 1247 Cod Civil, prin completarea dispozițiilor cu caracter procedural insuficient reglementate, fie prin adăugarea unui nou alineat al art. 31 din Codul de Procedură Civilă, referitor la posibilitatea de invocare a nulităților absolute (ca apărare de fond) în orice fază procesuală.