Factoringul în România
Factoringul este un instrument financiar prin care o firmă cedează creanțele comerciale (facturi neîncasate) unei instituții specializate (factorul), primind în schimb lichiditate imediată — de regulă 70–90% din valoarea facturilor.
Contractul de factoring este bilateral și trebuie să reglementeze clar: avansul plătit, administrarea creanțelor, comisioanele, dobânzile și repartizarea riscului de neplată.
Factoringul cu regres permite factorului să recupereze sumele neîncasate de la firma aderentă; factoringul fără regres transferă integral riscul de neplată către factor.
Principalul avantaj față de creditul bancar: nu implică garantarea cu active proprii și asigură un flux de numerar predictibil, util mai ales când clienții au termene lungi de plată.
În România, factoringul nu este reglementat printr-o lege specială dedicată; se aplică normele de drept comun ale cesiunii de creanță (art. 1566–1592 Cod civil) coroborate cu regulamentele BNR pentru instituțiile financiare nebancare.
Care este diferența dintre factoringul cu regres și cel fără regres? — În factoringul cu regres, dacă debitorul nu plătește la scadență, factorul are dreptul să solicite firma aderentă să restituie avansul încasat. Riscul de neplată rămâne la aderent. În factoringul fără regres, factorul preia integral riscul — dacă debitorul nu plătește, pierderile îi revin factorului. Cel fără regres este mai scump (comision mai mare), dar protejează complet firma aderentă.
Ce procent din valoarea facturilor primesc imediat prin factoring? — De regulă, factorul plătește imediat între 70% și 90% din valoarea nominală a creanțelor cedate. Restul de 10–30% este reținut ca garanție și transferat aderentului după ce debitorul achită factura la scadență, din care se deduc comisioanele și dobânzile convenite prin contract.
Factoringul afectează relația comercială cu clienții mei? — Depinde de tipul de factoring ales. În factoringul deschis (cel mai frecvent), debitorul este notificat că plata se face direct către factor — aceasta poate influența percepția partenerului comercial. Există și factoring confidențial (nedivulgat), unde debitorul nu este informat și plătește în continuare aderentului, care redirecționează suma către factor.
Ce acte sunt necesare pentru a accesa un contract de factoring? — De regulă: actele constitutive ale societății, situațiile financiare recente, lista creanțelor comerciale propuse spre cesiune (facturi, contracte-cadru cu debitorii), istoricul relației comerciale cu debitorii și, uneori, extrasele de cont. Fiecare instituție financiară are propria listă de documente solicitate în procesul de analiză.
<
Factoringul în România: definiție, funcționare și aspecte esențiale ale contractului de factoring
Publicat pe 16 august 2025 · de Ionut Adrian Mititi
Factoringul reprezintă o soluție financiară tot mai utilizată în mediul de afaceri românesc, oferind companiilor posibilitatea de a-și transforma creanțele comerciale în lichidități imediate, fără a aștepta scadența facturilor. Acest mecanism este reglementat prin contractul de factoring, în cadrul căruia o firmă cedează către o instituție financiară specializată (denumită factor) dreptul de a încasa creanțele provenite din vânzarea bunurilor sau prestarea serviciilor.
Ce trebuie sa stii?
Prin intermediul factoringului, societatea aderentă beneficiază de o finanțare rapidă, care constă în plata imediată a unui procent din valoarea creanțelor cedate, contribuind astfel la menținerea și optimizarea fluxului de numerar. Acest avantaj este esențial mai ales pentru companiile care întâmpină dificultăți în gestionarea termenelor lungi de plată impuse de clienți sau care doresc să evite contractarea unor credite bancare tradiționale. .
Modul de funcționare al factoringului implică, în primul rând, cedarea creanțelor comerciale către factor, care preia obligația de a administra și încasa sumele respective de la debitorii societății aderente. După cesiunea facturilor, factorul plătește imediat o parte din valoarea acestora, de regulă între 70% și 90%, iar la scadență încasează suma integrală de la debitor. Ulterior, factorul transferă către aderent diferența rămasă, diminuată de comisioanele și dobânzile prevăzute în contract.
Din punct de vedere legal, contractul de factoring este un acord bilateral care trebuie să cuprindă elemente esențiale precum identificarea părților implicate (aderent și factor), obligațiile factorului în ceea ce privește plata avansului și administrarea creanțelor, comisioanele aplicabile, precum și clauzele privind asumarea riscului de neplată. În acest sens, factoringul poate fi cu regres sau fără regres. În cazul factoringului cu regres, factorul are dreptul de a solicita societății aderente recuperarea sumelor neîncasate de la debitori, în timp ce în factoringul fără regres factorul își asumă integral riscul de neplată.
Este recomandat ca, înainte de încheierea unui contract de factoring, societățile să solicite consiliere juridică specializată pentru a negocia condiții avantajoase și pentru a înțelege în detaliu implicațiile financiare și legale ale acestui instrument. Astfel, factoringul poate deveni un instrument eficient în gestionarea capitalului de lucru și în susținerea dezvoltării afacerilor.
Concluzia?
În concluzie, factoringul este o soluție practică și flexibilă care permite transformarea creanțelor în lichidități rapide, reprezentând o alternativă viabilă pentru întreprinderile care doresc să-și optimizeze fluxul de numerar și să evite riscurile asociate întârzierilor la plată.
